La adio, tu! Delia Ungur a „dezertat” la concurență cu tot cu o parte din angajații de la ADLO

Directorul Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea, Delia Ungur, până de curând unul dintre managerii preferaţi ai primarului Ilie Bolojan, a părăsit săptămâna trecută barca municipalităţii fără să mai aştepte finalul de mandat, adică sfârşitul acestei luni.

Femeia a preluat deja conducerea „concurenţei” din subordinea Consiliului Judeţean, firma Parcuri Industriale Bihor, iar plecarea ei a declanşat o adevărată hemoragie de personal în ADLO: şase din cei 11 angajaţi ai agenţiei şi-au înaintat demisiile şi au intrat în perioada de preaviz pentru 30 de zile, semn că şefii din CJ Bihor, care nu-l înghit pe Bolojan, le-au făcut oferte de nerefuzat.

Acum, rămâne de văzut dacă decizia lui Pasztor, Mang & Co a fost luată pentru a întări parcurile industriale ale judeţului sau, pur şi simplu, doar pentru a da o lovitură celor care aparţin oraşului…

2

2 Comentarii

Publicaţi un raspuns la unu Cancel reply

*
*

  1. >> Postat de unu | 13 iulie 2017 13:10

    Cine nu ar vrea bani mai multi pe munca mai putina?

    Degeaba pleaca sefa Eurobusiness Park (care chiar a facut treaba buna, merita felicitari pentru asta) cu jumatate din echipa la Parcuri Industriale Bihor, al Consiliului Judetean, unde se angajeaza 65 de noi angajati (care nici nu vin la munca), cresc cheltuielile anuale cu o diferenta de 6 milioane de euro pe an, si nu se gasesc 1,5 milioane de euro in buget pentru a se lucra efectiv la parcul industrial, mai mult decat niste desene pe hartie si un site, sa se aduca infrastructura efectiv pe amplasament. Degeaba ai datele de contact ale unor investitori, ca nu vine nimeni in Tileagd fara sa ai infrastruictura si dotari: drum, apa, gaz, canalizare, electricitate. Oricum, si ea si-a indeplinit obiectivul conform zvonurilor de la inceputul conflictului, dinainte sa isi dea demisia, cum ca cere marire salariu la 8.000 lei lunar (peste 21.000 eur pe an). La Judet, unde nu sunt bani de investitii, se pare ca ii primeste, salariu marit. Acolo nu conteaza eficienta banului public, ci confortul angajatului la stat. Nu ma surprinde ca inca jumatate din echipa prefera mai putina munca pe mai multi bani. Totusi, bula se va sparge ca nici la judet nu au bani de salarii decat pana in luna octombrie (oare vor incepe atunci epurari politice si concedirea celor din echipele anteriorare?). De unde sa fie bani pentru investitii? Parca si vad cate cursuri, plimbari, vacante si conferinte, prin toata tara si in strainatate ii va plati judetul acestei echipe, decontari inghitite pe neverificate. S-a eschivat de la concurs legal pe post, unde tot ea ar fi fost favorita din cauza experientei (doar sa isi pastreze pozitia, nu sa inlocuiasca pe cineva nou) si se poate chiar interpreta asa si refuzul de a fi acceptata in consiliul de administratie (pentru ca avea rezervat postul de director executiv). Consiliul judetean are doar activitate de PR si nimic altceva: lauda un proiect de 20 de ori, comunicat de presa la fiecare foaie obtinuta desi nu e ceva semnificativ sau la fiecare alocare de 2% din bugetul necesar lucrarii sau la o intentie de proiect care mai tarziu trebuie completat si anuntat ceva nou la el, o alta stire, o ciorba reincalzita. Totusi se vede clar ca nu au bani pentru investitii, si prioritatea sunt salariile pentru membri de partid si alocari pentru ONG-urile appropriate, spre deosebire de Oradea unde primaria aloca 30% din bugetul prorpiu pentru investitii, chiar si fara fondurile europene. La judet, pentru orice proiect anuntat se asteapta doar fonduri europene ca din bugetul propriu sunt bani: Nu au activitati care sa genereze venituri, iar putinele pe care le au (centrala pe biomasa de la Sacuieni a fost capusata cu Kiss (udmr) director acolo plus ajutoare de la PSD, Societatea de Paza la fel).

  2. >> Postat de unu | 13 iulie 2017 11:33

    Pe 8.000 lei salar marit, fara concurs, toate pretentiile satisfacute din bani publici, fara concurs, cu decontari deplasari, conferinte, vacante si cursuri in tara si international.