Retrospectiva săptămânii: Cu Bolovan la o şampanie…

Marile firme plătitoare de impozite au fost chemate de Bolovan la un pahar de şampanie. Petrecerea a fost cu ştaif, dar foarte discretă. „Destul de puţini patroni mari avem în oraş, domn’ primar!”, l-am provocat. 

Luni

Vio către Ghiusi: „Nu credeam că după atâţi ani doctrina legionară o să revină din nou în actualitate în România”. „De unde ai aflat tu de aşa ceva?”. „N-ai auzit ce vrea să facă Plagiatorul cu colegii lui penali? Zice că anul ăsta musai trebuie să trecem la legionalizarea ţării”. „Regionalizare, mă, nu legionalizare!”. „Regionalizare, legionalizare, tot un mare rahat va ieşi”.

Marţi

Marile firme plătitoare de impozite au fost chemate de Bolovan la un pahar de şampanie. Petrecerea a fost cu ştaif, dar foarte discretă. „Destul de puţini patroni mari avem în oraş, domn’ primar!”, l-am provocat. „Păi cei mai mari plătitori la buget sunt şoferii care primesc amenzi din cauza parcărilor. Dar unde să pui atât puhoi de lume?”.

Miercuri

Judecătorul acuzat de coprupţie şi suspendat din funcţie era tare nervos. „Eşti supărat pe ziarişti pentru că a ieşit totul la iveală?”. „Nu pe ei sunt supărat, ci pe boii de la Uniunea Eiropeană. Păi dacă raportul MCV sau MVC, că nici nu ştiu exact cum se pronunţă, venea mai repede şi punea botniţă presei, mai afla cineva de toată tărăşenia?”.

Joi

Primarul din Băi, încântat nevoie mare: „Nici nu ştiu cui trebuie să-i mulţumesc pentru introducerea legii care permite exploatarea gazelor de şest”. „Voi vreţi să puneţi sonde în staţiune?”. „Păi dacă aşa a gândit Guvernul? Îţi dai seama ce fericiţi vor fi turiştii care vin în staţiunea noastră, renumită pentru apele uşor radioactive? De acum înainte vor fi şi iradiaţi, şi gazaţi”. Şi cu banii luaţi!

Vineri

Tanti Zoe, toată numai zâmbet: „În sfârşit, legalizează şi ăştia şpaga în spitale”. „Să nu ziceţi că vă dă medicul chitanţă pentru aşa ceva”. „Nu, maică, dar am auzit că se bagă coplată pentru toţi pacienţii”. „Aţi înţeles greşit. Coplata nu se scade din şpagă, ci se adaugă”. Resemnată, tanti Zoe a conchis: „Deh, c-o plată toţi suntem datori”.

Sâmbătă

Prea multe animale la Zoo. Directorul a explicat: „Vindem porcii, că ăştia au mare căutare în ţara asta”. „Dar cu lupii ce faceţi?”. „Eu am propus să-i ducem la adăpostul Grivei, să-i înlocuiască pe îngrijitori”. „Alte animale prea numeroase aveţi? Cu boii ce faceţi?”. „Ăia au plecat singuri la Bucureşti”.

Duminică

Am găsit o foaie plină cu amprente. O fi bilanţul de la Poliţie?


*
*