Înapoi la răcoare: Violatorul scăpat de procurorii din Beiuş s-a întors la puşcărie

BIHOREANUL a scris pe larg cum, luna trecută, Vasile Ţirtea şi Adrian Copil, ambii din Ceica, acuzaţi că intrau noaptea peste femei în case şi le batjocoreau, au scăpat de arest din cauza unui procuror din Beiuş care a întârziat cu o zi depunerea cererii la Judecătorie.

Ei bine, bucuria a fost de scurtă durată pentru Ţirtea, care săptămâna trecută a ajuns din nou după gratii, pentru nerespectarea obligaţiilor impuse prin măsura controlului judiciar.

După cum a aflat Bihorel, problema individului este că, după ce a ieşit din arest, l-a luat la bătaie chiar pe tovarăşul său de violuri şi de dosar penal, pare-se pentru declaraţiile date anchetatorilor. S-a adeverit astfel, încă o dată, că de la dragoste la ură nu-i decât un pas. Mai ales în lumea interlopă…


*
*