Ghinionist în politică: Arhitectul Cristian Puşcaş n-a avut loc pe listele PMP Bihor şi nici la conducerea filialei

Arhitectul Cristian Puşcaş n-are noroc la partide. Lansat în PDL şi plecat la începutul anului din PNL, pe motiv că nu s-a „regăsit” în noua formaţiune „unită”, după alegerile locale fostul consilier local a acceptat propunerea fanilor lui Băsescu de a se alătura Partidului Mişcarea Populară.

Impus de la Bucureşti ca preşedinte al filialei judeţene, spre nemulţumirea multora dintre veteranii locali, în iulie, după nici două săptămâni, Puşcaş s-a trezit înlocuit cu deputatul Ioan Hulea, ex-PPDD şi apoi şef la UNPR, formaţiune cu care partidul lui Băsescu a fuzionat.

Dacă iniţial a primit funcţia de prim vicepreşedinte şi, în mod normal, trebuia să candideze la alegerile parlamentare, Puşcaş a fost „marginalizat” de foştii uneperişti până ce, sătul, a renunţat la funcţie, mai ales că listele sunt pline cu tovarăşii lui Hulea. Aşa-i politica,  pentru unii mumă, pentru alţii ciumă…


*
*