Funcţionari, feriţi-vă! O clădire a municipalității, pericol public pentru trecători (FOTO)

Cine dă lecţii nu mai poate da exemplu! În vreme ce supraimpozitează cu 400% peste 200 de orădeni pentru că şi-au lăsat imobilele în paragină, municipalitatea îşi neglijează propriile clădiri.

Vineri după-amiază, o mamă care trecea pe strada Primăriei s-a trezit cu o bucată de tencuială – desprinsă de pe faţada imobilului de la intersecţia cu strada Duiliu Zamfirescu, al cărui parter a fost închiriat de municipalitate Centrului cultural italian – direct pe căruciorul în care îşi căra copilul.

Apărat de copertină, sugarul a „scăpat” cu o sperietură şi un plânset. Câteva minute mai târziu, însă, o altă bucată de tencuială s-a desprins, de la vreo 10 metri, şi s-a prăbuşit pe trotuar în faţa unui trecător, lovind şi o maşină parcată regulamentar. Poate că dacă lovea un funcţionar al municipalităţii aflat în drum spre Primăria aflată la nici 100 de metri, clădirea s-ar fi aflat deja în reabilitare. Aşa, mai aşteaptă…


*
*