Daţi un leu pentru omul meu!

Curăţenie mare în PDL Bihor. Un important ciopor de activişti, printre care se remarcă fostul de la RAR, Cristi Ile, fostul de la Învăţământ, Dorel Luca, sau fosta de la Prestaţii Sociale, Simona Vesa, au fost ejectaţi pe motiv de neplata cotizaţiei.

Cristi Ile a rămas mirat pentru că i s-a imputat faptul că nu şi-a achitat cotizaţia de 1 leu pe lună. Adevărul e că la banii ăştia mai că-mi vine să le plătesc eu cotizaţia, ştiind că respectivii, de când nu mai sunt la putere, sunt cam strâmtoraţi.

Un lucru e clar: pe lângă terenuri şi case, odată cu criza asta, a căzut drastic şi preţul la politicieni. Nu degeaba spun cei de la Uniunea Europeană că avem nişte politruci de doi bani…


*
*