Cuscrii cu urmaş: Ioan Mang şi Ionel Avrigeanu au devenit bunicii unui băieţel

PSD şi PDL coabitează bine-mersi, cel puţin în Oradea. După ce în toamna lui 2012 au devenit cuscri în urma căsătoriei copiilor lor, Alex şi Cristina, PSD-istul Ioan Mang şi PDL-istul Ionel Avrigeanu împart acum şi un nepot.

Cristina Mang a născut săptămâna trecută un băieţel de nota 10, care va fi botezat Mihai, iar proaspeţii bunici sunt extrem de fericiţi.

Bihorel îi urează bun venit pe lume micuţului, dar nu poate să nu se întrebe dacă ăsta micu’ o fi mai de dreapta, sau mai de stânga.

Iar „ălor bătrâni” le transmite ce li se recomandă îndeobşte bunicilor: mai staţi şi voi pe-acasă şi vedeţi-vă de nepoţi! Aşa, toată lumea e mai câştigată…


*
*