Crâşmă nu prea Kosher: Patronii de la Juice îşi fac local pe strada Crinului spre nemulţumirea vecinilor

Patronul clubului Juice, situat pe strada Vasile Alecsandri, se extinde. Sella Andras şi soţia sa, Krisztina, au închiriat de la Comunitatea Evreilor un spaţiu folosit odinioară de Cooperativa Lemnul pe strada Crinului nr. 2, unde îşi fac un local despre care le-au povestit vecinilor că va fi un magazin de cafele şi vinuri superioare.

Numai că, după cum au aflat ulterior oamenii, magazinul va avea şi o terasă, sub denumirea Kosher Wine, Coffee and Jazz, pentru a cărei funcţionare nu le-au cerut acordul.

Cum s-a fofilat inventivul patron ca să obţină totuşi autorizaţia de funcţionare? A profitat că, potrivit unei mai vechi Hotărâri de Consiliu Local, acordul vecinilor nu e obligatoriu dacă spaţiul a avut anterior tot destinaţie comercială şi dacă unitatea de alimentaţie publică va fi deschisă până cel târziu la ora 20.

Baiul e că, imediat după încheierea lucrărilor de amenajare, patronul şi amicii săi au şi tras un chef care i-a ţinut treji pe vecini până mult după miezul nopţii. Aşa că bieţii oameni mai au o singură dorinţă: Sella să-şi respecte măcar promisiunea că pe viitor va difuza în boxe numai jazz, nu şi alte ritmuri zgomotoase, care numai Kosher nu sunt!


*
*