Corcheş, ce bine că exişti!

Deja îmi luasem gândul să mai vorbesc vreodată de celebrul Dorin Corcheş, una din stelele, e drept căzătoare, ale partidului democrat liberal.

Conform circuitului apei în natură şi politicianului la ciolan, omul a ajuns în Partidul Conservator, un puternic aliat al PSD-ului. Acum, deşi nu e nici Rabă de 16 tone, nici autoturism în prag de ITP, Corcheş a ieşit la rampă şi-i acuză pe aliaţii săi pesedişti că au fost aroganţi în timpul campaniei electorale.

Evident că fără aroganţa lor, sprijinul neprecupeţit al conservatorilor şi cu absenţa Facebook-ului, azi Victor Viorel ar fi miorlăit la Cotroceni. Dorine, nu te lăsa, veştejeşte-ţi aliaţii, că în curând se schimbă puterea şi ar fi jenant să vă prindă alegerile nealiaţi cu peneliştii.


*
*