Jurnal de Bihorel

O statuie cum alta nu e

Statuia revoluţionarului Szacsvai Imre a fost renovată. Este una din cele mai reuşite statui din oraş şi merita să i se redea strălucirea. Se spune că notarul Szacsvai ar fi fost condamnat la moarte pentru o singură virgulă pe care a pus-o în actul de declarare a independenţei Ungariei revoluţionare faţă de habsburgi. Speculând momentul, un alt revoluţionar, contemporan cu noi, deputatul Szabo Odon a atras atenţia că oamenii pot fi condamnaţi şi acum pe baza unei simple semnături. Mie nu [...]

Dan Matei vrea pista Iolanda Balaş

Directorul Şcolii Sportive Dan Matei, fost candidat la Primăria Oradea, are idei puţine dar sterpe. Dacă tot a murit marea campioană olimpică Iolanda Balaş, s-a gândit să boteze pista stadionului cu numele răposatei. Mă mir că nu s-a gândit să denumească duşurile sau cantina cu numele marei dispărute, pentru că îţi trebuie tupeu sau inconştienţă să dai nume celebre unei amărâte de piste. De 50 de ani complexul Tineretului arată neschimbat. Vreme de o jumătate de secol niciun mare manager [...]

Ceasul cu satelit: Unul dintre cele 200 de ceasuri montate în recent inauguratul Palat de Justiţie s-a şi oprit

La inaugurarea splendidului sediu al Palatului de Justiţie din Oradea, invitaţii magistraţilor au avut ocazia să vadă, vineri, şi cele 200 de ceasuri montate în clădire, despre care se spune că ar înregistra întârzieri de numai o secundă la 100 de ani, datorită faptului că sunt controlate de un grup de sateliţi, ca şi cum ar fi rachete de croazieră. Ei, bine, Bihorel a văzut cu ochii lui cum unul din ceasuri, montat într-o sală de judecată, era deja oprit, ceea ce poate demonstra, [...]

Coadă în vama Borş: 5 kilometri de TIR-uri, 3 kilometri de prostituate

Ca de obicei, românii verzi dau vina pe unguri. Cică coada la TIR-uri este din cauză că ungurii, având sărbătoare naţională, vămuiesc şoferii cu mai puţin talent. De fapt este o decizie comună, vameşi-curve, ca şi acestea din urmă să mai facă un ban. Se ştie că un şofer care stă 6 ore la coadă în vamă este cea mai ieftină mână de lucru. Lucru manual, desigur. Apoi, după ce stă degeaba şi diferenţialul geme a pierdere, îi vine şi şoferului să facă ceva. Şi cum poate să treacă timpul mai [...]

Un impozit mai puţin: fumăritul

Începând de joi vom avea un bir mai puţin. Deci se interzice fumăritul, însă rămân în continuare haraciul, dijma, pleaşca şi impozitul pe dividende. Efectele interzicerii fumatului în spaţii publice este cel puţin ciudat. Se va reveni la vechea metodă când tutunul nu se fuma, ci se mesteca. Dacă fumezi, faci cancer. De acum, dacă mai fumezi poţi să faci şi puşcărie. Profiturile traficanţilor de ţigări se prăbuşesc. Statul trebuie să subvenţioneze această activitate. Fumatul în [...]

Bodea numa’ că nu-i face proşti pe Radu Ţîrle şi Cornel Popa

Candidatul ALDE la şefia Consiliului Judeţean, Traian Bodea, e sfătos ca Ion Creangă. Într-o conferinţă de presă l-a parafrazat pe marele povestitor spunând: „Nu sunt deştept, dar când mă uit în jur, prind curaj”. Apoi a explicat că de două mandate în Consiliul Judeţean preşedinţii nu au făcut nimic, aşa că orice om care vine la conducere şi mişcă puţin lucrurile va fi considerat genial. Că el nu e deştept, mă rog, e părerea proprie, dar de ce prinde curaj când se uită în jur… nu [...]

Retrospectiva săptămânii: Centrala pe gaz nu porneşte… din cauza arestărilor făcute de DNA

Pornirea centralei pe gaz se amână. Şeful de proiect: „Practic suntem gata, dar avem probleme cu avizele”. „Dar cine trebuia să se ocupe de ele?”. „Noi, dar de când cu campania DNA de arestări de primăvară, nimeni de la Bucureşti nu mai semnează nimic, decât statele de plată”. (mai mult…)

În Oradea au mai rămas „decât” 50 de câini vagabonzi

Deja au început polemicile: cine este responsabil pentru acest „holocaust” canin? Unii zic că problema a fost rezolvată de SOS Dogs. Alţii că Primăria e autoarea succesului. Eu cred că ambele entităţi au contribuit la stârpirea maidanezilor. Mai exact, SOS Dogs a lansat semnale SOS cu privire la câini, iar Primăria a asigurat eliminarea câinilor fără stăpân. La cât de rari sunt vagabonzii, propun Primăriei să-i şi boteze, iar când numărul lor va scădea sub 25, să fie duşi la Grădina [...]
1

Cinci propuneri pentru Daniel Meze

Lumea l-a atacat pe nedrept pe liderul băsiştilor din Bihor, Daniel Meze, pe motiv că a propus înfiinţarea unui Dracula Park. Cârcotaşii se întreabă care este legătura între Dracula şi Bihor. Ce nu ştiu ei este că, dacă vrei să scoţi bani, se pare că nu trebuie să fii prea tare nici la geografie, nici la istorie. Ce, parcă la Bran sau la Tihuţa a locuit Dracula? Cum deocamdată candidaţii la alegerile locale au nişte programe destul de plicticoase, ţi-aş sugera, Daniel, să mai pui pe [...]

Interviu cu o participantă activă la Ziua Femeii

Din motive legate de mahmureală, interviul nu a putut fi luat decât la trei zile după 8 Martie. Trebuie să recunosc că arăţi foarte bine. Ai vărsat? O, lasă-mă, că aşa mă doare capul de mor! De ce te plângi? Noi, bărbaţii, trecem zilnic prin asta şi nu ne tânguim ca o muiere. Cum a fost la chef?  Păi, ăla nu-i chef fain la care mai ţii minte finalul. Tot ce ştiu este că mă dor toate. Aţi avut stripperi? Din păcate, moda asta a cam apus. Adevărul e că nici nu prea mai găseşti [...]

Felix Cozma, zero puncte

Domnul Felix Cozma, director la AJPIS Bihor, a reuşit să ia zero puncte la examenul pentru postul de şef al Casei Judeţene de Sănătate Bihor. Mi-e şi frică să nu aud cumva că la examenul cu pricina s-a dat un punct din oficiu, căci asta ar fi însemnat că omul a şi produs ceva pagube pe la Bucureşti. I-o fi dat un cap în gură şefului de comisie, o fi spart cu picioarele tabla pe care s-au scris subiectele? Totuşi, să nu iei nici un punct - tu, care eşti pe lista scurtă pentru postul de [...]
1

La ce Tribunal fain avem, merită să fii dat în judecată

Splendidă clădirea Tribunalului! La ce săli de judecată frumoase sunt, la ce balustrade de fier forjat, la statuile alea deosebite, la marmura şi stucatura din clădire, sunt convins că gradul de infracţionalitate va creşte. Când mai ai ocazia să vezi aşa mândreţe de clădire? După ce că e frumoasă, clădirea e şi funcţională. Dezbaterile se vor face la subsol pentru ca justiţiabilii să se obişnuiască de la proces cu beciul. Fluxurile sunt făcute astfel încât cei arestaţi să nu se [...]

Profesorii simulează că fac şcoală cu elevii

La simularea examenului naţional de evaluare a elevilor din clasa a VII-a, bihorenii au obţinut rezultate spectaculoase. Doar 43% au putut trece testul, semn că produsul muncii dascălilor este sub nivelul genunchiului broaştei. Mă tot întreb de ce trebuie mărite salariile tuturor dascălilor, şi celor eminenţi şi celor repetenţi? Dacă 43% din elevi au trecut examenul, să dăm salarii mai mari tot în aceeaşi proporţie. Dar ce să te mai aştepţi de la sistemul de învăţământ, de vreme ce [...]

Retrospectiva săptămânii: Xerox de la PSD a ajuns la concluzia că Bolovan are o relaţie bună cu Divinitatea

Luni Vio către Ghiusi: „Bine a făcut neamţul că i-a luat ungurului decoraţia românească”. „Eu ştiu că voi aveţi o zicală că ce se dă nu se mai cere”. „Aşa-i, dar prea şi-a bătut joc Tokes de ţara care i-a dat cea mai mare distincţie”. „Eu zic că maghiarii sunt atacaţi pe toate fronturile. Uite şi cu Depanatorul. Ce provocare! Omul ăla nu fură de plăcere, ci din nevoie. Dacă o zi nu bagă mâna în banii Statului, face febră”. Marţi Xerox de la PSD are dreptate. „Centrala pe gaz e [...]

ALDE Popa Cornel rămâne la PNL

Dorin Corcheş, această pasăre călătoare poposită pe creanga ALDE, a sugerat că Popa Cornel stă pe la uşi, pe la fereşti, cu cererea de adeziune în mână, ca să se bage în târla lui Tăriceanu, la ALDE. Cum în politică fiecare poate spune orice despre oricine, surprinzătoare nu a fost alegaţia lui Corcheş, ci tăcerea prelungită a lui Popa. În locul preşedintelui Consiliului Judeţean, ieşeam a doua zi în presă cu dorinţa expresă de a i se lua temperatura prea înfierbântatului [...]

Drogaţi sau doar tâmpiţi?

Vâlvă mare a făcut ştirea că nişte drogaţi au doborât stâlpii de iluminat din parcul Cetăţii. Doi tineri, ba chiar puberi, pentru că nu li se pot pune cei şapte ani de acasă, şi-au arătat pornirile de plăvani grefate pe apucături de vandali. Numai săptămâna trecută le dădeam acestora o veste bună: că au apărut aparate de fitness în parcuri, aşa că au ce devasta. Se pare însă că au lovit în altă parte. Tinereii au fost prinşi şi probabil că vor trebui să plătească paguba. Interesant [...]

Îndrăgitul, nominalizat la premiile UNITER

M-am tot întrebat de ce actorii orădeni n-au luat premiul UNITER. Există un singur răspuns: pentru că au bun-simţ. Alţii l-au luat profitând de faptul că nu-i prinde nimeni. Iată că a venit şi momentul nostru. Îndrăgitul, cunoscut mai mult pe numele de Richard al III-lea Balint, e în competiţie pentru bucata aia grea de metal pe care o dă Caramitru. Cred că e exact în situaţia lui Leo di Caprio, respectând evident proporţiile, că Leo nu are talentul lui Rici. Di Caprio a luat Oscarul [...]

Interviu virtual şi virtuos cu Stănel Necula, şeful Termoficării

Bihorel: Umblă pesediştii cu o listă să vă demită pentru avariile de la CET. Necula: Păi, dacă numai 1.500 de oameni îmi cer demisia după toate avariile din această iarnă, fie au alte alternative de a se încălzi, fie pesediştii sunt mai rari în Oradea ca suricatele de la Zoo. B: Tot PSD-ul a publicat o poză cu o vană în care era o apă maronie şi vă invita să faceţi baie. N: Eu am mai făcut o baie în Oradea. E vorba de baia locuinţei în care m-am mutat. Am pus faianţă şi gresie, am [...]

Comisia de Etică de la Sorbonica sparge normele

Deşi pare incredibil, Sorbonica are o comisie de etică. Anul trecut  a avut aproape trei cazuri, din care două le-a pasat altora. În schimb, în plângerea în care un universitar şi-a făcut colega „ţigancă”, Comisia condusă de onorabilul universitar Nicu Cornel Sabău a tăiat în carne vie: a dat un avertisment. Această comisie va rămâne în istoria mondială a universităţilor pentru că în cazul plagiatului neruşinat al Simonei Cavalu, alde Nicu şi ciracii nu au putut lua nicio decizie, pe [...]

Zece ciudăţenii de Mărţişor

1. Pe vremuri Mărţişorul se prindea în piept. Acum se lipeşte de silicon. 2. Cei care înlocuiesc şnurul alb-roşu cu unul roşu-albastru sunt stelişti. 3. În judeţul Teleorman se dau doar Morţişoare, şi numai în cimitire. 4. În secuime, Avram Iancu e pe post de Mărţişor pentru că poate fi atârnat fără să însemne că e vreo ofensă adusă autorităţii Statului. 5. Romii oferă mărţişoare de plastic ca să nu ducă pirandele simbolul la fier vechi. 6. În Oradea simbolul primăverii este [...]