Bârfe cu caschetă: Concursul pentru șefia Poliției Bihor agită spiritele

Concursul pentru şefia Poliţiei Bihor naşte monştri, ar zice Bihorel, asaltat de diversionişti cu informaţii preţioase despre cei doi candidaţi, actualul inspector şef Alin Haniş, respectiv subalternul său de la Serviciul de Investigare a Infracţiunilor Economice, Gheorghe Hodoşan.

Despre Hodoşan, fin al fostului adjunct al Poliţiei Bihor, Ioan Brîndaş, abia eliberat din puşcărie, se zice că a fost „forţat” să candideze de către fostul comandant, chestorul mason Liviu Popa, dar ce-i mai nasol, că ar fi suspect în dosarul de corupţie de la DNA al fostului său şef direct, Florian Sîrca.

Nici Haniş nu-i mai bun, zic alţii, căci ar fi omul fraţilor Micula, ba încă şi mai rău, al PSD, iar joia trecută a făcut un drum pe la Bucureşti la toartă cu şeful PSD Bihor, Ioan Mang.

Ei bine, dacă despre poveştile cu naşi, fini şi prieteni Bihorel nu comentează, poate totuşi să spună, pe verificate, că Hodoşan nu este coleg de dosar cu fostul său şef, iar Haniş a fost la Bucureşti pentru examenul psihologic, fără Mang, care în ziua cu pricina avea conferinţă de presă la Oradea.

Deşi nici vicelui de la judeţ nu i-ar strica „să se coate”…

2

2 Comentarii

Publicaţi un raspuns la Florin Ciucas Cancel reply

*
*

  1. >> Postat de Florin Ciucas | 19 aprilie 2018 12:29

    Premiul ăsta al lui Bihorel nici măcar nu acuză, vorbea de o atmosferă de cleveteli care însoţeşte competiţia pentru şefia Poliţiei. Dar am şi eu o întrebare de ziarist nemason, către domnul chestor: totuşi, de unde până unde „pretenţia” asta de a fi „lăsat în pace”, la capătul unei cariere profesionale exercitate numai ca slujbaş al statului, plătit din bani publici deci, şi încă extrem de generos, ba chiar şi pensionar de lux? Carieră finalizată nu tocmai onorabil, cu doar penal pe rol, din care rezultă, dincolo de acuzaţiile de corupţie discutabile, măcar un adevăr cert: că domnul chestor plătit generos de stat să prindă bandiţi era mason şi tăinuia asta. Conform căror principii legale, morale, etice ar trebui să vă „lăsăm în pace”?

  2. >> Postat de Popa Liviu | 17 aprilie 2018 17:33

    Mulțumesc ziaristilor masoni ca au predilecție pentru numele Popa Liviu. Regretabil este ca m-ați denigrat cu toate minciunile in ultima perioada doar cu scopul de denigrare a persoanei mele. Va asigur și pe aceasta cale ca nu am discutat cu nimeni despre înscrierea la acest concurs și chiar nu ma implic in niciun fel in activitatea poliției. Chiar vreau sa fiu lăsat in pace! După ce atâția ani mi-am sacrificat familia pentru liniștea semenilor mei cred ca pot avea aceasta pretenție: sa fiu lăsat in pace! Și nu cred ca cer prea mult! Gânduri bune tuturor!