Amenzi la pătrat! Poliţiştii locali îşi parchează maşinile neregulamentar şi apoi dau altora amenzi (FOTO)

Numărul amenzilor pentru parcări neregulamentare s-a dublat în Oradea, din pricina noilor şantiere. Obligaţi de traficul aglomerat din zona centrală, oamenii îşi lasă maşinile care pe unde pot, dar nu găsesc pic de înţelegere la poliţiştii locali, chit că şi aceştia parchează cum îi taie capul!

Spre exemplu, miercurea trecută două echipaje împărţeau amenzi în faţa sediului Administraţiei Finanţelor Publice, primul staţionând pe locul rezervat persoanelor cu dizabilităţi, iar celălalt pe marcajul haşurat ce interzice parcarea, cu botul maşinii înfipt în tabla cu inscripţia „Parcarea interzisă”.

Când un orădean – legitimat pentru că îşi înghesuise pentru 15 minute maşina lângă locurile marcate, deşi îşi plătise parcarea prin SMS – le-a atras atenţia că ar trebui să dea înainte exemplu şi apoi amenzi, poliţiştii s-au conformat.

Unul dintre agenţi a luat tabla cu „Parcarea interzisă” şi a aruncat-o sub maşină, să nu vadă prostimea ce rapid devine legală o parcare neregulamentară, după care l-a amendat pe contravenient. Să se înveţe minte să nu se ia în gură cu organu’!

2

2 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de ION | 27 martie 2015 18:09

    cei mai dobitoci oameni sunt acesti politisti locali! impreuna cu cei de la AIO. dau amenzi pe banda rulanta pt parcare. daca vrei sa iti faci abonament undeva in zona centrala nu poti pentru ca toate sunt cu galben. eu stau 8 ore la munca acolo si nu pot sa imi fac un abonament de parcare ce tre sa platesc tariful la ora. e nesimtire curata!

  2. >> Postat de Mortu | 27 februarie 2015 11:14

    Contestă amenda şi distrează-te prin tribunale cu ei.
    Eu aşa aş face.

Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale