Alegeri cu arginţi: Cum i-a convins Mang pe preoții din Bihor să voteze cu PSD

Miercurea trecută, o parte din popimea de pe cuprinsul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, mai precis cea din protopopiatul Aleşd, a participat la o cină de taină, nu cu mireasmă de tămâie, ci cu damf de pucioasă.

La porunca şefului PSD Bihor, Ioan Mang, protopopul Aurel Simion Goga a convocat preoţimea din zona Aleşdului la o cabană de pe Valea Brătcuţei, pentru o sesiune de învăţământ politic în vederea alegerilor şi a referendumului de duminica trecută.

Unul dintre participanţi se jură că la „agapa creştinească” cel dintâi PSD-ist al judeţului i-a instruit pe preoţi, sub privirea protopopului, să nu care cumva să dea dracu’ să voteze la referendum, pentru ca acesta să nu fie validat, iar în ce priveşte alegerea europarlamentarilor „să avem grijă de trandafiri”.

La schimb, a promis că anul viitor Consiliul Judeţean va dubla alocaţiile bugetare pentru culte, partea leului urmând s-o ia ortodocşii. Mai ales că şi la toamnă vor fi alegeri, prezidenţiale, iar la anu’ încă două rânduri, locale şi parlamentare, şi preacuvioşii părinţi nu se tem de ochiul dracului.


*
*