Aeroport în ceață: Cursele Blue Air în Oradea sunt încă nesigure!

Orădenii nu știu nici acum dacă vor mai putea zbura sau nu cu Blue Air spre şi dinspre București. Incertitudinea a apărut la finalul anului trecut, când mulţi au sesizat că nu-și pot cumpăra bilete de pe site-ul companiei pentru zboruri către Capitală programate mai departe de luna martie, situație în care se mai află și locuitorii din Bacău.

Reprezentanții Consiliului Județean s-au jurat că totul e OK, dar biletele tot nu sunt disponibile, iar cei ai Aeroportului au promovat o campanie de reduceri pentru zboruri Blue Air ce urmează să fie efectuate până în octombrie, „uitând” că orădenii nu se pot bucura de ea.

BIHOREANUL a încercat să afle direct de la sursă, adică de la Blue Air, care e motivul blocării curselor, în condițiile în care bilete de pe aeroporturile din Cluj ori Iași către Capitală, dar şi spre mai multe destinații externe, pot fi cumpărate până în toamnă, dar degeaba.

O solicitare trimisă pe 3 ianuarie a rămas fără răspuns, chiar dacă PR-ista companiei asigura, telefonic, că va furniza informaţiile după ce se va lămuri, iar la finalul săptămânii trecute, după o lună, n-a mai răspuns nici la telefon. Semn, probabil, de cât a ajuns să mai conteze Aeroportul Internaţional din Oradea pentru companie…

1

1 Comentariu

Publicaţi un raspuns la Corina Cancel reply

*
*

  1. >> Postat de Corina | 7 februarie 2019 17:49

    Am trimis și eu o solicitare similară in Ianuarie de pe website-ul BlueAir. Am primit răspuns in câteva ore, ca solicitarea mea a fost REZOLVATĂ!! In cuprinsul mesajului mi se spunea sa ma abonez la newsletter! Asta era rezolvarea….ma abonez și in felul asta aflu noutățile… Eu aveam nevoie sa rezerv un zbor pentru luna Mai. Halal firma, au niște servicii de PR de toată jena… concurează cu Ryanair la cea mai nasoala companie low-cost. Nici nu mai știi dacă poți sa te bazezi pe ei….