Viaţă după gratii: Condamnat pentru corupţie, ex-judecătorul Mircea Puşcaş îşi descrie traiul în puşcărie

Ajuns după gratii pentru corupţie şi încă judecat într-un alt dosar, tot pentru şpagă, ex-judecătorul Mircea Puşcaş (foto) rezistă cu brio regimului de detenţie, pentru că e „o persoană puternică din punct de vedere psihic”.

Cel puţin aşa reiese dintr-o scrisoare redactată oribil şi transmisă publicaţiei online vice.com în care fostul magistrat, pe vremuri VIP cu aere şi chefliu notoriu al urbei, descrie viaţa de pârnăiaş „destul de dificilă”, „greu de suportat” şi monotonă, din pricina programului şi regulilor stricte.

Ca să scape de plictiseală, poate şi pentru că, din pricina funcţiei pe care a deţinut-o, este singur în celulă, omul spune că munceşte şi participă la „acțiuni utile și educative” şi aşteaptă să iasă ca să activeze din nou în domeniul juridic, pentru că „există și alte profesii în afara celor de magistrat”.

Dacă îşi reproşează ceva? Decretându-se victima unor „demersuri pseudo-judiciare”, Puşcaş îşi reproşează doar „o inabilitate în respectarea unor criterii deontologice”. După ce a negat ani de zile că a dat sentinţe pe şpăgi, doar n-o să recunoască acum, la spartul târgului…


*
*