Perdanţi din oficiu: Juniorii Academiei de baschet a CSM Oradea au performat „în gol” din cauza managerilor clubului

Micuţii orădeni care au participat, împărţiţi în cinci echipe, la Campionatul Naţional de Baby Baschet organizat de Federaţia Română de specialitate între 19-24 iunie în Mangalia, s-au întors acasă dezamăgiţi.

Odată ajunşi pe litoral, copiii, la fel şi părinţii lor – care le-au plătit toate cheltuielile cu deplasarea şi cazarea – au aflat că, de fapt, oricât de bine ar juca, nu pot spera la vreun titlu, căci au doar statutul de „invitaţi” în competiţie.

Aceştia au jucat împotriva celorlalte echipe din ţară, dar rezultatele lor nu au fost contabilizate în clasament şi, indiferent câte meciuri au câştigat, nu au acces în semifinalele şi finalele campionatului.

Motivul? Clubul pe care l-au reprezentat, adică Asociaţia Baschet Star Oradea, cunoscută drept Academia de copii a CSM Oradea (deşi în acte nu are nicio legătură cu clubul), nu era afiliată Federaţiei Române de Baschet.

Manageriată de Şerban Sere, preşedintele CSM, şi coordonată de Călin Pop, şcoala de baschet nu a obţinut la timp Certificatul de Identitate Sportivă necesar afilierii din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, deşi reprezentanţii ei susţin că n-ar fi întârziat cu depunerea documentelor necesare.

Treaba e cu atât mai frustrantă cu cât două echipe, cele cu jucători născuţi în 2007 şi 2008, şi-au învins toţi adversarii, dar n-au fost lăsate să se bată pentru medalii. Ruşine, „menajerilor”!


*
*

Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale