Bătălie în tabere: Florian Bodog e susţinut în lupta pentru rectorat de liderul sindical Gheorghe Ionescu

Lupta pentru funcţia de rector al Universităţii din Oradea, care va fi tranşată pe 19 aprilie, devine tot mai strânsă. În afara celor doi candidaţi deja cunoscuţi, actualul rector Constantin Bungău, pe de o parte, şi decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Florian Bodog, pe de cealaltă, niciun alt universitar nu a dat semne că şi-ar dori această poziţie, ori măcar că ar cuteza la ea. În schimb, cei doi combatanţi îşi evaluează fiecare oştile.

De fapt, mai ales Bodog. Bihorel a aflat că, pe lângă susţinerea colegilor din FMF, decanul-senator PSD se poate baza 100% pe ajutorul liderului sindical Gheorghe Ionescu. Deşi la ultimele alegeri Ionescu şi-a depus candidatura la rectorat, de data asta „trage” pentru Bodog, îndemnându-şi şi tovarăşii din sindicat să facă la fel.

Cel mai probabil, omul vrea să se asigure că şi el, şi soţia lui, fosta decăniţă de la Textile, Daniela Ionescu, îşi vor găsi locul în Universitate ani buni de acum înainte, în ciuda faptului că asupra lor planează suspiciuni de fraudă la nişte contracte de cercetare, iar madama e chiar suspectă de un al doilea plagiat. După faptă, şi răsplată…


*
*