Arhivele etichetei: octavian balog

Șeful drumurilor naționale din județ, mazilit că s-a pensionat pe șestache

Octavian Balog, șeful de la Drumuri, s-a pensionat acum doi ani, dar nu le-a zis colegilor, ca să nu-i înduioșeze. În toată această perioadă, a cumulat pensia cu salariu, chestie care nu doar că e legală, dar se și recomandă pentru creșterea nivelului de trai. Până la urmă s-a dovedit că omul trebuia trimis să-și plimbe nepoții ca să facă loc unui cadru de nădejde, un pesedist cu studii în robotică. Balog este clar victima unei discriminări pentru că, în timp ce lui i se reproșează [...]

Senzaţională realizare inginerească. Drumul de Binş ţine mai puţin decât zăpada

Pe drumul Oradea-Beiuş au apărut vestitorii primăverii. Nu e vorba de ghiocei, aceştia se vor planta mai la vară, ci de gropile care înnobilau frumosul şi pitorescul drum şi înainte de  asfaltare. Şeful CNADNR local, domnul Octavian Balog, ne explică că de fapt nu-s gropi, ci gropiţe, precum cele din obrazul şefilor lui de la Bucureşti şi Cluj. O altă explicaţie ştiinţifică este că respectivele cratere chiar trebuiau să apară, din moment ce nu s-a turnat încă stratul de uzură. La cât [...]

Faimosul de la Drumuri: Felix Buzgău, patronul cafenelei Famous, a primit un post la Drumuri Naţionale Bihor

Cunoscut în rândul tinerilor orădeni drept „Dudu de la Famous”, co-proprietarul cafenelei din strada Alecsandri, pesedistul Felix Buzgău, poate fi la fel de bine poreclit „Faimosul de la Drumuri”. Bihorel a aflat că de la începutul lunii octombrie Dudu a devenit economist la Secţia Judeţeană Drumuri Naţionale Bihor, unde director a fost instalat, tot de la 1 octombrie, inginerul Octavian Balog. Pentru Buzgău schimbarea a fost şi rea, şi bună în acelaşi timp: naşpa pentru că ar fi vrut [...]