Arhivele etichetei: ilie bolojan

Bolojane, dă-te prins! Angajaţii Primăriei l-ar vrea legat pe edil

Cel puţin trei dintre angajaţii municipalităţii - directorul adjunct al Administraţiei Imobiliare, Cristian Popescu, secretarul Consiliului Local, Ionel Vila, şi şeful Serviciului Parcări, Ionuţ Şimon - l-ar vrea legat pe primarul Ilie Bolojan. Cel puţin aşa reiese din actele Primăriei. Concepută de Popescu şi Şimon, avizată legal de Vila şi semnată de Bolojan ca primarul, dispoziţia privind parcările de 2 ore din zona centrală, care a adus săptămâna trecută Prefectura şi Primăria pe [...]

Suporteri, nu disperaţi: fotbalul cu piciorul a încăput pe mâini bune!

Emoţii mari în rândul suporterilor care au aflat că primarul Bolojan a decis să nu mai bage bani în FC Bihor. Că primarul regretă gestul a mărturisit-o chiar el: „Regret că n-am luat decizia de renunţare la clubul FC Bihor în data de 8 iunie 2008. Adică în prima mea zi de mandat”. Să vedem însă ce-i de făcut. Situaţia nu e chiar atât de gravă din moment ce Consiliul Judeţean a anunţat că se va implica în susţinerea clubului. Or, se ştie că acolo unde pune Consiliul mâna, şi-a băgat şi [...]

Bolojan îi faultează pe fotbaliştii de la FC Bihor

Decizie neaşteptată la nivel de Primărie: sătul să mai subvenţioneze mediocritatea, Bolojan a tăiat banii pentru echipa de fotbal. Şi uite aşa se face praf o tradiţie mai lungă de un secol. Nu-i mai puţin adevărat că, tot conform tradiţiei, în ultimii 24 de ani, FC Bihor a fost doar o vacă de muls pentru şmecherii care s-au perindat în anturajul echipei. Acum, la priveghi, câteva întrebări ar fi utile. De pildă, cum se face că FC Bihor păpa de două ori mai mulţi bani decât un club [...]

Retrospectiva săptămânii: Fostul ministru al Educaţiei îl ameninţă pe Bolovan că blochează oraşul

„De când noi, pesediştii, am ras totul, îi atrag atenţia Bolovanului să nu mă supere, că blochez oraşul!”, zice fostul ministru al Educaţiei. Planul lui este bine gândit: „Nu-l mai las pe vice să depună coroane şi să taie panglici. Să-şi piardă Bolovan timpul cu prostiile astea!”. Luni Concurs de galop la Ineu. Organizatorii s-au sucit: „S-a înţeles greşit, nu intrarea este liberă, ci ieşirea”. „Parcă ziceaţi că vor participa 20 de cai la curse”. „Aşa e, dar a crescut preţul [...]

De 48 de ore chirurgii de la Judeţean operează non-stop. S-a umflat rânza în PSD-işti

Nici bine nu au trecut alegerile, că politicienilor le-a venit guiţul. Nu mai sunt mieroşi cu votanţii şi nici n-au milă de cei învinşi. De departe, marele câştigător a fost PSD-ul, care deja se şi vede dând primar la Oradea şi preşedinte la Consiliul Judeţean. Numai că, dacă Emilian Pavel a fost lozul lor câştigător pentru Europarlamentare, pentru Primărie e nevoie de un om de alt calibru. Domnul Mang are dreptate: Bolojan a pierdut din încrederea orădenilor. Ce a uitat să spună este [...]

Avem un guvern biruitor. Pune biruri pe orice rahat

Primarul Bolojan e supărat pe Guvern. Acesta a decis să pună un impozit de 1,5% pe clădirile aflate în Parcurile Industriale. Asta în condiţiile în care municipalitatea nu a băgat nicio taxă, iar miticii de la Bucureşti se laudă că vor să relanseze economia ţării. Problema se rezolvă tipic româneşte. Primarul nu va mai declara că avem parcuri industriale, iar Guvernul nu va mai avea ce impozita. Hai să le zicem scuaruri industriale sau spaţii verzi populate cu clădiri productive. În [...]

Primarul Ilie Bolojan şi-a desemnat succesorul: city managerul Eduard Florea

Fostul director economic a trecut printr-o probă de foc: a trebuit să dea examen pentru postul de city manager al Primăriei Oradea. Concurenţa a fost acerbă, a fost aproape unul pe un loc, materia complicată, comisia de examinare neîndurătoare. Practic, prin crearea acestui post au şi viceprimarii posibilitatea să ducă un trai mai relaxat, că nimic nu poate fi mai odihnitor decât să ascuţi creioane sau să uzi zilnic ficusul de la birou. Gurile, atât cele rele cât şi cele bune, susţin că [...]

Retrospectiva săptămânii: Bolovan ne parchează maşinile una peste alta

Bolovan a inaugurat parcarea de la Tribunal. „După cum îi cunosc eu pe concetăţeni, mai bine-şi lasă maşinile în stradă decât să le parcheze frumos în clădire”, a spus primarul. „Şi cum o să-i educaţi?”. (mai mult…)

Bicicliştii din Oradea s-au scărpinat cu ghidoanele după ceafă

În fiecare an bicicliştii fac un marş prin care atrag atenţia că există şi ei în trafic. Ideea de a circula pe două roţi e bună - la cât s-a făcut benzina, merită să dai la pedale. este extinderea pistelor de biciclete. te, vopsind trotuarul, ci efectiv creând drumuri separate. Că bicicliştii sunt mult peste ceilalţi participanţi la trafic se vede de la o poştă. Odată ajunşi în faţa Primăriei, doritorii de mişcare îşi ridică mijlocul de locomoţie deasupra capului. Ia să văd că face [...]
1

Un’ te duci tu, mielule? În timp ce angajaţilor Primăriei li s-au tăiat salariile, cei de la CET au primit prime de Paşte

„Cui are i se va da, iar cui nu, i se va lua şi puţinul pe care îl are”, spune nu doar Biblia, ci şi primarul Ilie Bolojan. În Săptămâna Mare, funcţionarii municipalităţii au aflat că, pe lângă faptul că nu vor primi bani de miel, vor trebui să se şi sacrifice pe altarul bugetului local. Prima de Paşti de anul acesta nu se ia, ci se dă, şi va consta în tăierea din salariu a celor 70 lei pe care până acum bugetarii îi primeau pentru plata abonamentului de transport în comun. Începând din [...]

Oradea va fi supravegheată audio-video. Pe când şi olfactiv?

O veste oribilă pentru dobitocii care sparg coşurile de gunoi, distrug corpurile de iluminat stradal sau murdăresc clădirile proaspăt renovate. Primăria bagă 110 mii de euroi în tehnică de vârf, camere video, şi dotează maşinile poliţiei cu instalaţii video şi audio. Suma nu e mare, dar dacă investiţiile vor continua, în timp s-ar putea ca fiecare orădean să aibă pe urmele sale un sistem performant de monitorizare. Dacă era după mine, renunţam la sistemul audio-video şi băgam unul [...]

Cristi Puşcaş, primarul PDL de Oradea, îl acuză pe Bolojan de furt

Mai exact, domnul arhitect spune că Bolojan a furat startul. Dacă era bărbat, mergea cu cercetarea până la capăt şi cerea o percheziţie la domiciliul lui Ilie, ca să se vadă dacă într-adevăr startul e la el. Într-o conferinţă de presă, consilierul localnic Puşcaş vedea în distribuirea de fluturaşi în care primarul îi roagă pe orădeni să selecteze gunoaiele un act clar de campanie electorală. Cum alegerile pentru europarlamentare sunt aproape, fluturaşii n-ar fi avut alt scop decât să [...]

Primarul vrea să rezolve definitiv problema gunoaielor

Primarul Bolojan trimite 80.000 de fluturaşi orădenilor, prin care îi roagă să colecteze selectiv gunoaiele. O primă mostră în acest sens ar fi ca repectivele scrisori, după ce au fost citite, să se regăsească în sacii galbeni. Timp de 4 luni va fi o campanie prin care gunoiul orădenilor va fi luat la întrebări. Dacă se va găsi gunoi denaturat, localnicii riscă amenzi usturătoare. Asta ca să se înveţe minte pe cine mai votează de acum înainte. Mă alătur efortului edililor şi propun [...]

Obrazul subţire cu amendă mare se ţine

Era un politician care se lăuda că pune Bihorul pe primul loc. Iată că avem un ministru de la Mediu care pune şi Oradea pe primul loc. Pe primul loc la amenzi. Cu o promptitudine demnă de orice slujbaş sictirit de munca la Stat, Attila Korodi a amendat CET-ul cu 33 de milioane de euro pentru o faptă petrecută acum un an. Interesant este că udemeristul a anunţat întâi amenda, apoi a umblat pe la slujbaşi să o scrie şi, în sfârşit, la câteva zile după ce Bolojan era să răstoarne biroul pe [...]

Ce rău e când e bine: Notarea şefilor din Primărie a iscat scandal

Mare scandal mare, săptămâna trecută, în Consiliul Local. Supăraţi că primarul Ilie Bolojan a notat activitatea de anul trecut a secretarului Ionel Vila doar cu calificativul „bine”, consilierii UDMR au polemizat aproape o jumătate de oră despre modul în care acesta a fost apreciat. Ce n-au ştiut ungurii este însă că niciunul dintre directorii din subordinea directă a edilului n-a luat vreun calificativ mai mare. Dacă viceprimarul Mălan i-a notat pe directorul tehnic Mircea Ghitea şi pe [...]

Sanyi Kiss are un limbaj colorat. Cam ca el…

Vicele, cunoscut de prieteni cu diminutivul Depa, de pe vremea când presta la Teleprecizia, este într-adevăr o figură. Are simţul umorului, iar dacă-l enervezi s-ar putea să-l vezi şi pe cel al omorului. Expresiile sale, pildele sale şi modul neconvenţional de comunicare fac mereu deliciul presei. Din păcate, din cauza metabolismului său, care-l obligă să hiberneze inclusiv în timpul orelor de program, apariţiile sale publice sunt rare. Dar măcar sunt remarcabile. Acum că a reuşit [...]

După ce a bătut palma cu Bolojan, Popa Cornel bate cinciu’ şi cu Sanyi Kiss

Carevasăzică, preşedintele Consiliului Judeţean s-a apucat de aplauze, azi o palmă (peste faţă) lui Bolojan, mâine una, de mângâiere, vicelui Kiss. Şefii de la Consiliul Judeţean şi-au jurat credinţă veşnică până în anul 2357, ceea ce-mi aduce aminte de sloganul fotbalistic: „Nea Cornel şi Sanyi Kiss/Se iubesc la infinit”. Pentru a lămuri cum stau lucrurile, era cât pe ’ci să-i iau un interviu domnului preşedinte Popa. 1. După ce aţi ieşit la rampă cu Bolojan, văd că acum v-a [...]

Din șomer, subprefect: Iulius Delorean are poruncă de la UDMR să-l înlocuiască pe Cristian Bitea

Ruperea USL a creat probleme nu doar PSD și PNL, ci și UDMR-iștilor. Deși cei din Bihor nu au cerut-o, conducerea centrală a Uniunii a negociat pentru ei inclusiv funcția de subprefect, ocupată încă de Cristian Bitea, care va fi dat afară pe motiv că a fost propus de liberali. Ca să stabilească un om pentru preluarea postului, șefii UDMR Bihor au evaluat săptămâna trecută trei persoane, dar fiecare are baiurile lui. Primul vizat, Sarkadi Zsolt, a mai fost subprefect, dar acum e director [...]

Cinci motive pentru care Muzeul trebuie să funcţioneze în fosta Garnizoană

Zarvă mare cu privire la mutarea Muzeului Ţării Crişurilor în Cetatea Oradea. Bolojan vrea cu orice preţ să mute exponatele acolo, iar când zic exponatele mă gândesc şi la muzeografi. Directorul Aurel Chiriac susţine că e ideea este o tâmpenie să de vreme ce are o locaţie minunată în clădirea fostei Garnizoane. Cinci motive pentru care Muzeul să se mute aici: 1. În ritmul actual, Muzeul de la garnizoană va fi gata în patru ani, perioadă în care chiria pentru episcopie merge bine [...]

Vestitorii primăverii: iubitorii de câini vagabonzi

Înainte de toate, aş vrea să lămuresc titlul: nu e vorba de nişte vagabonzi care iubesc câinii, ci de indivizi care iubesc câinii vagabonzi. Aşa cum era de aşteptat, odată cu îmbunătăţirea vremii, cei care nu au de lucru la finele săptămânii se întâlnesc la statuia lui Mihai Viteazul. De data asta tema a fost: criminalul de Andrica Liviu, sprijinit din umbră de măcelarul Bolojan Ilie, vrea să lichideze toţi maidanezii din municipiu. Cum tema cu eutanasierea ar putea să devină seacă pe [...]