Jurnal de Bihorel

Ovi Pop Duran’s le-a făcut poze chinezilor. Dar n-a avut film pentru toţi!

Ovi Pop Duran’s a avut norocul să vadă China cu un aparat foto spânzurat de gât. Produsul muncii lui s-a văzut în expoziţia pe care a deschis-o împreună cu Ştefan Toth la Oradea. Ovi s-a îmbrăcat într-un costum tradiţional vrând să se asorteze cu ataşatul cultural al Republicii China. Pe mine mă miră că Ovi, un fotograf harnic, a venit înapoi din China. Păi, numai dacă făcea poze de buletin avea atâţia muşterii că nu-şi termina treaba trei mii de ani. Iar la noi ce personalităţi să [...]

Nicu şi cu Cosmi, doi maeştri ai barei, se ceartă pe bani mulţi

Au fost odată ca niciodată doi maeştri ai barei, barei cu diametru de 65 mm, din fier beton. Domnii avocaţi Nicolae Sălăgian şi Cosmin Vidican s-au aglomerat să reprezinte sindicatul petroliştilor din Petrolsub, dar contravaloarea prestaţiei a încăput exclusiv pe mâna lui Cosmin. De aici să te ţii plângeri, care mai de care mai penale, lacrimi şi sudalme, blesteme şi tertipuri profesionale. La câţi bani sunt în joc, oamenii pot să-şi permită cei mai buni avocaţi din ţară. Dar dacă tot [...]

Preasfinţitul Sofronie a pus cruce definitiv banilor destinaţi bisericilor

Preasfinţitul Sofronie vrea să termine musai catedrala ortodoxă din Oradea. Pentru asta a cerut ca nicio biserică din judeţ să nu primească vreun ban de la Ministerul Cultelor şi Incultelor, urmând ca întreaga sumă să fie alocată Catedralei. Cei de la Bucureşti, ca orice adevăraţi mitici, s-au ţinut de cuvânt, dar doar pe jumătate. N-au dat bani nici unei biserici din judeţ dar nici Catedralei. Aşadar, de acum înainte cei care trudesc la marea ctitorie vor fi lăsaţi în plata Domnului. [...]
2

Descoperire de senzaţie: Nu Cioacă a executat-o pe Elodia, ci Justiţia Bihoreană

Răsturnare de situaţie în povestea fără de sfârşit a Elodiei. În timp ce întreaga Poliţie Română o căuta pe Elodia prin râpele de la Poiana Braşov, Cioacă şi Elodia stăteau bine mersi încă din 2010 într-un apartament din Oradea. E vorba de firma Cioacă şi Elodia SRL care are ca principal obiect de activitate restaurantele. Deci dacă Poliţia vrea să ştie care-i Cioaca cu Elodia nu are decât să vină la Oradea. Ceea ce este cu adevărat mai grav e că până la urmă nu Cioacă a comis omorul, [...]

Interlopul Carmen Mihai Pandel a luat-o pe ulei şi zahăr. Fără TVA

În urma unor percheziţii, poliţiştii au descoperit cinci indivizi care fentau Statul cu TVA-ul la zahăr şi ulei. Din primele cercetări paguba trece de 12 milioane de lei, deci se poate spune că infractorii au avut ceva spor. Cel mai renumit este Carmen Mihai Pandel, zis "Spartanul". Omu’ are o firmă de pază şi protecţie dar pe praful ăsta nu mai poţi trăi din aşa ceva, din moment ce firmele sunt atât de sărace că n-au bani nici de lacăt pe bold. "Spartanul" a rămas în memoria afectivă [...]
1

La Centrul pentru Promovarea Culturii Tradiţionale se fură conform tradiţiei

Din categoria junilor care s-au băgat în politică încă din stadiul intrauterin, se remarcă Adrian Dume, care a fost liberal ca şoim al patriei, apoi şef de grupă la grădiniţă, culminând cu preşedinţia peste studenţii de la Sorbonica. De câteva luni a fost plantat la Centrul ăsta pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, una din instituţiile de Stat care se ocupă la greu cu bla bla-ul. Problema nu e că acolo îşi dorm somnul de veci câţiva slujbaşi care încă de la absolvirea liceului se [...]

Cinci condiţii pentru a te putea transfera de la Universitatea din Oradea

S-a întâmplat la Sorbonica. O întreagă grupă de studenţi de la Medicină s-a transferat la Cluj. Cum majoritatea a fost liberă de contract, transferul s-a făcut gratuit ceea ce a dus la serioase prejudicii Universităţii. Vinovat este şi Rectoratul care a uitat să le prelungească contractul. Nici nu-i de mirare că de acum înainte trebuie puse clauze severe pentru cei care s-au săturat să studieze la Oradea. Pentru a te putea transfera de la Oradea la Cluj va trebui, în primul rând, să [...]

La Festivalul Vinului chimiştii au descoperit vagi urme de vin făcut din struguri

Din an în an Festivalul Vinului este tot mai jalnic. În primul rând pentru că locaţia aleasă, platoul din faţa Sălii Sporturilor, este mai potrivită pentru Ziua Minerului nu pentru sărbătoarea podgorenilor. Apoi pentru că anul ăsta s-a ajuns la performanţa ca nicio podgorie să nu fie reprezentată la eveniment. Prin urmare s-a comercializat aşa numitul vin la pastilă, denumit aşa pentru că e făcut din chimicale iar după ce-l bei ai nevoie de pastile să nu-ţi crape ţeasta. A mai fost un [...]

Retrospectiva săptămânii: De unde ştie Beni Rus cum îl fură angajaţii

Beni Hill asfaltatorul: „Nu mai pot eu produce bani cum mă pot fura subalternii. Aşa că le-am băgat nişte clauze la contract, să pot recupera pagubele”. „Cine fură cel mai mult?”. „Şoferii. Ăştia-s în stare să-şi pună motorină şi sub pleoape, aşa-s de flămânzi”. „Da’ au şanse să te tune?”. „Niciuna! Ca fost şofer le ştiu toate tertipurile!”. (mai mult…)

Realizare de excepţie a poliţiştilor. Hoţii din casele VIP-urilor sunt liberi

În ultimele săptămâni o bandă organizată, da’ bine organizată, de zici că-i partid, a spart casele unor VIP-uri în zona dealurilor Oradiei. De acest lucru a aflat şi Poliţia, evident din presă, motiv pentru care am decis să dau publicităţii scrisoarea unuia dintre spărgători: „Dragi poliţişti şi colegi, După cum aţi aflat din presă am realizat o verificare a stării financiare a celor care ne conduc, lucru care la voi în instituţie se numeşte jaf. Vă spun că am rămas mâhnit când am [...]

Deputatul Sorin Ioan Roman se înţelege la cuţite cu şeful Ioan Mang

Deputatul Roman a ieşit vineri la atac împotriva şefului său pe linie politică Ioan Mang, după ce acesta l-a luxat în luna martie de un post de vicepreşedinte. Aşadar, cu promptitudine. Roman se plânge că totul i se trage de la zvonurile că ar vrea să atenteze la postul de preşedinte ocupat de domnul Mang. Ionelu’ nost’ a constatat că de acelaşi tratament au parte şi deputaţii Sonia Drăghici şi Gheorghe Bogdan. Până la urmă nu e decât un exerciţiu democratic. La fel cum şi deputaţii [...]

Deputatul Szabo Odon recunoaşte că a trecut de roşu

Şofer cu experienţă, deputatul Szabo Odon s-a declarat recent cu totul împotriva înăspririi amenzilor prin noul Cod Rutier. În condiţiile în care drumurile româneşti sunt praf, udemeristul susţine că legea ar trebui să acţioneze gradual, pedepsind mai aspru recidiviştii, pentru că fiecare conducător auto are un moment în viaţă în care este nevoit să calce acceleraţia. Unii chiar mai multe! „Eu am fost în situaţia să mă grăbesc la spital pentru că soţia mea a născut de cinci ori. [...]

Gheorghe Zamfir îl acuză pe Traian că-i homalău şi asasin

Dacă le ai cu naiul, şi Gheorghe Zamfir le are, nici nu mai e nevoie să vorbeşti prea mult. Maestrul a ţinut un concert minunat la Oradea dar nu s-a răbdat să nu-şi expună şi frământările. Întâi i-a căşunat pe Traian, la fel cum a făcut şi poporul român la referendumul de anul trecut. Numai că nu era vorba de acelaşi Traian. Zamfir se referea la împăratul roman. Mi se pare scandalos să-l faci pe Traian fiu de homosexuali şi criminal, deşi o umbră de adevăr există în spusele lui, căci [...]

Barney apelează la soluţii extreme pentru rezolvarea crizei financiare de la Sorbonica

Rectorul Constantin Bungău a anunţat că Sorbonica mai are bani de salarii pentru doar două luni. Prin urmare, din decembrie, dascălii ori fac muncă voluntară, ori încearcă să-şi găsească o muncă cinstită din care să poată trăi. Pentru a evita falimentul personal al profesorilor, domnul rector a cerut ca sesiunea din iarnă să înceapă înainte de Crăciun pentru ca dascălii, dacă tot nu primesc salarii, măcar să poată supravieţui din şpăgi. De asemenea studenţii care sunt decişi să-şi [...]

Vânzătorul de terenuri Adrian Mihuţ a intrat în faliment ca persoană fizică

Dacă premierul Victor Ponta poate sprijini proiectul Roşia Montană ca şef al Guvernului dar ca deputat poate să-l trântească, de ce nu s-ar dedubla şi alţi cetăţeni? Domnul Adrian Mihuţ, cel care a înfiinţat practic cartierul Grigorescu, a decis să-şi declare falimentul personal. Lumera e uimită, pentru că acesta este primul caz înregistrat la Tribunal în judeţul nostru. Mie nu mi se pare nimic deosebit. Avem deja falimentul total al clasei politice, numai că politicienii nu au [...]

Fraţi orădeni, aţi belit-o! CET-ul porneşte căldura

O veste tristă pentru populaţia oraşului. Aşteptată cu înfrigurare, pornirea căldurii la CET va face să îngheţe conturile orădenilor. La citirea facturilor de încălzire, unii vor suferi de atac de cord, iar alţii de atac de card. Este regretabil că după ce timp de 50 de ani comuniştii s-au străduit să ne transforme într-o naţie de pinguini, acum încercăm să o facem din proprie iniţiativă. Pentru cei care se sperie mai mult de facturi decât de guturai propun câteva măsuri mai vechi, [...]

Steaua joacă în Liga Campionilor ca să-şi facă adversarii golaveraj

Atunci când are adversari ceva mai dificili decât Săgeata Năvodari şi F.C. Botoşani, Steaua demonstrează că e o echipă de trei lulele, trei surcele. Şi nici nu are cum să fie altfel câtă vreme este manageriată de băiatul ăla cu cap mic cu un creier şi mai mic, ce răspunde la numele de MM Stoica. Cu fizicul său de elev scutit de educaţie fizică, Meme are impresia că se pricepe, ca toată lumea, la fotbal. Aşa că a dus şi el, pentru comisioane consistente, câţiva jucători care nici în [...]

Incidenţa mare de diabet în Bihor, cauzată de evazioniştii care importă zahăr din UE

În Bihor însănătoşirea sistemului medical merge mână-n mână cu sistemul financiar. În zorii zilei de duminică mai multe dube de mascaţi au luat cu asalt câteva depozite clandestine de zahăr, care cubic, care tos. Paznicii au crezut că e vorba de Ziua Porţilor Deschise la Jandarmerie sau de ceva carnaval în cadrul Toamnei Orădene. Organele însă nu s-au mai lăsat duse cu zăhărelul şi i-au dus la Parchet pe evazioniştii care fentau TVA-ul prin importuri intracomunitare. Conform [...]

Exclusivitate! Am obţinut primele interviuri de la participanţii la Târgul Pălincarilor

Deşi Târgul Pălincarilor s-a încheiat de trei zile, abia azi am putut culege de pe jos primele impresii ale câtorva participanţi. Organizatorii au declarat că, spre deosebire de alţi ani, nu au fost cazuri de cetăţeni în care s-a aprins pălinca, poate şi din cauza numărului mare de clienţi care beau de sting. Serviciul SMURD şi „reanimale” a avut de făcut câteva sute de transporturi, dar nu pot preciza câţi dintre pacienţi proveneau de la Târg pentru că, în paralel, s-a ţinut şi Oktober [...]

Pe Jeni Borbei, şefa juriştilor din Primărie, au ajuns-o blestemele lui Boloş

Nasolie în Primărie. Şefa O(ri)ficiului Juridic, doamna Eugenia Borbei a fost suspendată din funcţie pe motiv că a împiedicat punerea în aplicare a unei sentinţe judecătoreşti. Până acum doamna jurist a reuşit să se remarce prin relaţia mai mult decât „toridă” cu preotul celib Marcel Boloş, lucru care nici nu e de mirare pentru că şi Marcel a declarat că femeia nu e genul lui. Culmea este că deşi hotărârile s-au luat de către Comisia Locală pentru Aplicarea Fondului Funciar, doar [...]