Bihorel

Zece efecte ale luării în chirie a terenului Gării de către Primăria Oradea

 Am găsit nişte urmări ale faptului că Primăria va plăti chirie pentru ultimul tronson din drumul expres:

  1. Prin chiria de 50 de mii de euro pe an, CFR-ul va înregistra o dublare a veniturilor la nivel național.
  2. Rentabilitatea închirierii terenului e mai mare decât dacă ar fi plantat pe acesta canabis.
  3. Banii primiți nu vor fi folosiți pentru dotarea impiegaților cu fanioane noi, ci pentru creșterea salariilor păduchilor din birouri.
  4. Ca să nu se dezmintă, slujbașii de la CFR vor semna contractul de închiriere cu o întârziere de trei ani.
  5. Cantitatea de motorină furată zilnic va rămâne constantă.
  6. Din cauza căldurii, viteza de deplasare a comisiei care va preda amplasamentul se va reduce cu 50%.
  7. Beneficiarul e obligat ca pe șoseaua nou construită să deseneze traverse, ca să știe lumea că acum 100 de ani pe acolo circulau trenuri.
  8. Sumele datorate din chirie vor fi colectate lunar, prin rotație, de către nașii trenurilor care trec prin Oradea.
  9. Ministerul Transportului studiază posibilitatea montării unor bariere, la trecerea prin depou, în vederea taxării individuale a automobiliștilor.
  10. Mașinile care circulă în zonă pot fi oprite de ceferiști și golite de combustibil, conform tradiției încetățenite la depoul CFR.
Exit mobile version