Bihorel

Cu podul la plimbare: Cum a fost Primăria Oradea „faultată” din nou de CFR

Oradea nu are noroc la înţelegerile cu CFR. Prelungirea drumului rapid din strada Ecaterina Teodoroiu a întârziat cu anii, montarea instalaţiilor pentru semnalizarea acustică şi luminoasă la trecerea la nivel cu calea ferată din strada Uzinelor – plătită de oraş încă de anul trecut – nu a început nici acum, iar lărgirea la două benzi pe sens a trecerii pe sub podul CFR de la intrarea în oraş dinspre Episcopia Bihor s-a împotmolit în faza de proiect.

Mai sensibili la iniţiativele private, funcţionarii au autorizat anul trecut construirea în zona de siguranţă feroviară a unei spălătorii auto exact pe direcţia viitorului drum!

Cum construcţia a şi fost ridicată, pentru a putea lărgi carosabilul la intrarea în oraş, municipalitatea va trebui să mute piciorul din stânga al podului, cel dinspre benzinăria Mol, şi nu pe celălalt, cum plănuise.

Uite aşa îşi bagă piciorul angajaţii CFR-ului în munca altora!

Exit mobile version