Bihorel

Zece măsuri pentru ca zborurile internaţionale Blue Air de la Oradea să fie rentabile

1. Avioanele vor circula pe pălincă, iar combustibilul va fi adus de băștinași.

2. La bagajul de mână au acces doar cei cu o singură mână, ceilalți să renunțe pentru că nu există bagaje de mâini.

3. La urcare în aeronavă toți pasagerii vor fi cântăriți. Cei peste 40 de kile cu hainele ude vor fi dați jos din avion.

4. Se cheamă că s-a atins gradul maxim de umplere atunci când pilotul stă în brațe la stewardesă.

5. Vor putea circula spre Torino doar femeile ușoare. Acestea asigură și activitatea de marketing.

6. Contravaloarea jeturilor de apă consumate la sosirea primei curse să fie achitată direct pilotului.

7. Șeful companiei își va face poze cu papagalii de la Consiliul Județean, ca acesta să se poată lăuda că firma lui a ajuns în cele mai exotice locuri de pe pământ.

8. Ca să devină rentabilă cursa și la un grad de umplere de 50%, diferența se va umple cu stupefiante.

9. În luna august se va desființa cursa de Londra, cu trei săptămâni înainte de a se înființa.

10. Președintele Pasztor promite că va duce folcloriste maghiare nu doar la înființarea ci și la desființarea cursei.

Exit mobile version