Bihorel

Văduva neagră se întoarce! Sfetnica fostului preşedinte Radu Ţîrle a revenit în Consiliul Judeţean

Cea mai apropiată şi fidelă sfetnică a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle – Camelia Indrei, cunoscută în instituţie şi acum, după şase ani, cu supranumele de Văduva Neagră – a revenit pe cai mari.

În ciuda pregătirilor pe care conducerea CJ le face în cel mai deplin secret pentru concedierea de funcţionari sub pretextul „eficientizării activităţii prin modificarea organigramei”, femeia a fost recent angajată pe un post de consilier la Serviciul Juridic din cadrul Direcţiei de Administraţie Publică Locală, iar cum această structură va fi desfiinţată, Văduva Neagră trage speranţa că după „reorganizare” va fi chiar şefa juriştilor din instituţie, reuniţi într-un Serviciu.

Pentru ce merite? Simplu: acela de a fi coreligionară cu vicele Traian Bodea, adică penticostală. Păi, nu e şi Partidul tot un fel de sectă? Doamne-ajută!

Exit mobile version