Urare către Primărie: Un preot de la Biserica cu Lună și-a predicat revolta față de Bolojan și… Târgul de Crăciun

În ultima zi a lui 2018 mulți credincioși au mers la Biserica cu Lună pentru a întâmpina în rugăciune Noul An, însă la finalul slujbei unul dintre preoţi, Teodor Cristea, nu s-a abţinut să nu slobozească un mesaj nervos primarului și consilierilor orădeni.

„Domnul primar nu a găsit de cuviință să ne întrebe dacă noi, preoții, suntem de acord să pună scena pentru spectacole aici, aproape de biserică. În Vinerea Mare, în Biserică intră miros de grătar… Vom ajunge ca în Occident… Vă rog să-i transmiteți primarului și consilierilor”.

Supărarea preotului pare exagerată din moment ce biserica are uși ce pot opri atât mirosul bunătăţilor culinare, cât și zgomotul colindelor, dacă asta-l deranjează pe sfinția sa.

Bihorel are totuși niște nedumeriri pe care doar slujitorul Domnului le-ar putea limpezi: mirosul de grătar a pătruns în biserică numai în Vinerea Mare sau și în vinerile mai mici? Și dacă, Doamne ferește, vom ajunge ca-n Occident, cine ne va mai dărâma bisericile, aşa cum se făcea pe vremea când țineam de Răsărit?

3

3 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de Acciduzu | 11 ianuarie 2019 09:11

    Sunteti rai. Nu stiu care pe unde locuiti in Oradea dar va intreb: pe la voi, cu usi si ferestre inchise nu a intrat niciodata mirosul de la ferma lui Pazurik? In schimb parintele nu are dreptate. Ce, voia sa intre mirosul si zgomotul in biroul „geniului Birtinului” si sa il deranjeze din „maretile infaptuiri”? Doamne apara si Doamne ajuta! In ton serios, nicaieri in lumea civilizata nu se pun scenele la intrarile in lacasele de cult.

    • >> Postat de Dutzu | 12 ianuarie 2019 11:42

      O soluție ar fi să mute locașul de cult, așa ne putem vedea liniștiți de lucrurile care ne aduc fericire în viață fără să-i deranjăm pe acești supărați !

      Într-adevăr, bisericile n-ar trebui amplasate la intrările pe scene sau în locuri de divertisment.

  2. >> Postat de Nu conteaza | 11 ianuarie 2019 08:22

    Oooo… brusc îl deranjează. Dar el când ţineau slujbele cu boxele de afară date la maxim?