Bihorel

Un somalez din Danemarca face Sorbonica de râs

Când vezi un somalez la Oradea, te întrebi ce vânt îl  aduce pe respectivul pe la noi.

Un somalez cu cetățenie daneză, după ce a făcut (de râs) Medicina de la Oradea, a ajuns în gura presei din țara de adopție.

Niște reporteri de televiziune au venit pe urmele doctorului somalez care habar nu are de meserie, să vadă cum se face carte la noi.

Și uite așa am aflat că, de fapt, somalezul nu avea nici măcar diplomă de bacalaureat și că terminase facultatea cu nota 5.

Doamna prorector Ligia Burtă are dreptate când spune că ea nu ar angaja niciodată un student care a absolvit medicina cu 5.

Problema este că n-ar trebui să existe absolvenți cu o medie mai mică de 7. Cine nu e de minimum 7 la Medicină ori pleacă la altă facultate, ori devine brancardier.

Din toată povestea asta, tristă dar adevărată, se remarcă curajul rectorului și decanului de la Medicină, care au refuzat să dea ochii cu ziariștii din Danemarca.

Exit mobile version