Timidul Sava: Fostul director de la Salubri Aleşd nu s-a mai prezentat la concursul de la Primăria Oradea

Demisionat la jumătatea lunii septembrie din funcţia de director al societăţii Salubri Aleşd, pe care Garda de Mediu Bihor a amendat-o cu 200.000 lei fiindcă a abandonat lângă drumul de Şinteu peste 150 metri cubi de gunoaie ce trebuiau duse la groapa ecologică de la Oradea, inginerul Octavian Sava şi-a pregătit în octombrie revenirea în Primăria Oradea.

În urmă cu două săptămâni, Sava a candidat pentru un post de execuţie în cadrul Serviciului Energetic al municipalităţii, fiind declarat „admis” la proba scrisă. Foştii colegi îl şi vedeau deja instalat în funcţie. Apropiatul primarului PNL din Aleşd, Ioan Todoca, ar fi avut toate şansele la un post călduţ în primăria condusă de liberalul Ilie Bolojan.

Atât doar că inginerul nu s-a mai prezentat săptămâna trecută pentru a susţine şi proba de interviu, deşi de cele mai multe ori aceasta este o simplă formalitate, de parcă l-ar fi speriat Bihorel. Gurile rele spun că Sava ar fi realizat în ultima clipă că nu este foarte comod să fii sub ochii lui Bolojan, mai ales dacă eşti învăţat să ascunzi gunoiul sub preş…

2

2 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de adriana balint | 26 mai 2019 18:05

    200 to X2,3 eur/to…..46.000 eur – amena 75.000 ron

  2. >> Postat de pmo | 10 noiembrie 2018 21:03

    Mai bine.A lucrat în primărie și a fost un dobitoc.antipatic,antisocial,încăpățânat,necomunicativ…..etc