Bihorel

Şeriful Alb: Deşi e suspendat pentru că dădea amenzi pe lângă lege, un poliţist continuă să-şi facă damblaua în Aleşd

Lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba. Vechea zicală românească se potriveşte de minune în cazul subofiţerului Florin Alb de la Poliţia Rurală Aleşd.

Suspendat şi trimis în judecată după ce a fost prins că dădea amenzi pe lângă lege şi cu nemiluita pe tronsonul între Corniţel şi Piatra Craiului, subofiţerul continuă să-şi facă damblaua.

Adică să-i oprească şi să-i controleze pe oamenii locului care nu-i sunt pe plac, ba chiar să le intre în ogrăzi sub pretextul unor percheziţii sau controale.

Toate, evident, pe lângă lege, din moment ce, fiind suspendat, agentul nu are nici armă, nici drept de control, şi nici măcar chitanţier pentru amenzi.

Dar şeriful e tot şerif, chiar de-ar fi să iasă la amendat în spilhosen şi încălţat cu papuci de casă.

Exit mobile version