Bihorel

S-a pocăit Raita! Condamnat la închisoare, afaceristul a luat-o pe calea credinţei

Condamnat la 10 ani de închisoare de Tribunalul Bihor şi pe pragul de a afla sentinţa finală pe care i-o va stabili Curtea de Apel, afaceristul Călin Raita şi-a dat seama că numai o minune îl mai poate salva de puşcărie. Aşa că, mai nou, a apucat calea credinţei, asemeni lui Gigi Becali, fostul său şef de la PNG, partid pe listele căruia a candidat în 2008 la funcţia de primar al Oradiei.

Ca urmare, la sediul firmei sale de construcţii, angajaţii au parte de muzică bisericească şi lucrează printre icoane, lumânări şi tămâie, menite să cureţe relele dinăuntru.

Mai mult, Raita a devenit un adevărat bigot, făcând vizite dese pentru rugăciuni pe la biserici şi mănăstiri din ţară şi din străinătate, ultima escapadă consumându-se chiar zilele acestea, când a plecat pe muntele Athos.

O fi ştiind el că numai Cei de Sus îl mai pot salva, dar nu e  vorba chiar de Dumnezeu sau de sfinţi, ci de cei de sus de la Curtea de Apel.

Exit mobile version