Bihorel

Retrospectiva săptămânii: Utilul consilier al lui Bolovan explică genocidul împotriva maghiarilor

Luni

Vio către Ghiusi: „Văd că au început schimbări masive în sistemul administrativ național. O comună din zona voastră are alt nume”. „Păi, așa se fac schimbările, în general, în țară. În loc să comasăm comunele, le redenumim și susținem că am făcut reformă. La fel și cu pensiile speciale. Nu le desființăm, doar le schimbăm denumirea”.

Marți

Ciomârtanul, utilul consilier al lui Bolovan, a explicat cum vine cu genocidul împotriva maghiarilor. „În 11 ani am pierdut o cincime din conaționali, ceea ce e genocid în toată regula. Singurul nostru noroc a fost cu sporul demografic al Odeonului, că altfel dispăream ca neam”.

Miercuri

Nae polițistul, despre șoferii care au mers cu mașinile prin zona protejată de la craterul Betfia: „Era firesc ca, după atâtea sarmale și șprițuri, oamenii să iasă la aer”. „Dar e interzis să mergi acolo cu mașina”. „Ehei, dacă ar fi posibil, s-ar băga românașii noștri cu bolizii până în buza craterului, că le place mișcarea, mai ales dacă pentru asta nu trebuie să se dea jos de la volan”.

Joi

Birtașul, despre procesele pierdute cu Dealul Ciuperca: „Recunosc, dealul a luat-o repede la vale, dar noi ne-am mișcat încet ca să recuperăm pagubele”. „Și ce ar fi de făcut?”. „La cum se mișcă Justiția, 90% dintre procese se vor termina prin prescriere, iar restul – pentru că împricinații au murit de bătrânețe”.

Vineri

Șefa Bibliotecii, fericită: „E prima oară după mulți ani când am făcut achiziții de carte”. „Dar mai citește cineva cărți?”. „Ați rămâne surprinși, dar oamenii preferă să împrumute decât să cumpere. După cititorii de etichete, cei de cărți sunt cei mai numeroși”.

Sâmbătă

Tanti Zoe pensionara, despre schimbările climatice: „Maică, pe vremea tinereților mele, era așa frig de Bobotează că-mi înghețau peștii în acvariu, că Ceaușescu nu ne dădea căldură”. „Și acum?”. „La cât de cald s-a făcut în iarna asta, cred că de Bobotează merg să iau apă caldă în șlapi”.

Duminică

Vești bune pentru cei care fac selfie pe vagoane. Se electrifică linia ferată Cluj – Oradea. 

Exit mobile version