Bihorel

Retrospectiva săptămânii: De vorbă cu noul șefuț din Inspectoratul Școlar

Luni

Vio, scandalizat, către Ghiusi: „Nu se poate, e inadmisibil! Adică Naționala de hochei cântă imnul secuilor alături de selecționata Ungariei? Iredentism maxim!”. „Nimic mai fals. E ca și cum selecționata Ardealului ar juca oină cu naționala Republicii Moldova și la final ar cânta împreună: Așe beu oamenii buni!”.

Marți

Învățământul bihorean a încăput pe labe bune. Nea Nicu de la PSD a revenit pe postul de unde fusese dat afară fiindcă nu a luat medie de trecere la examen, dar și din cauza unor matrapazlâcuri la examenele de Bacalaureat. „Ce crezi că te caracterizează, de ai fost numit iar inspector general adjunct?”, l-am întrebat. „Cel mai bine mă caracterizează șeful meu de partid, care a zis despre mine, citez: știți și voi cum e, dar e al nostru!”.

Miercuri

Iar a venit presa cu știri false, primite probabil de la Poliție, cum că la Festivalul Vulturul au fost depistați 6 dealeri de stupefiante. Un participant la festival a explicat cum stă treaba de fapt: „Poliția a interpretat greșit. Starea noastră euforică era din cauză că eram stupefiați de frumusețea noii săli de sport”.

Joi

Județul e pe locul doi pe țară la fetele sub 15 ani care au deja copii. Puradel a explicat. „Ce vă tot mirați așa, dacă fata se mărită la 12 ani, cât vreți să aștepte să facă prunci?”. „Dar de ce să-i facă așa de repede?”. „Ca să avem și eu, și alți paraziți de teapa mea, din ce trăi, adică din alocația plozilor”.

Vineri

Bucurie mare la penitenciar cu ocazia Nopții Muzeelor. Un șef de cameră a explicat. „Cred că așa e corect, să putem vizita și noi muzeele, mai ales că va fi noapte. Să ne facem o idee despre pază și camerele de supraveghere, fără să plătim bilete pentru asta”.

Sâmbătă

Tanti Zoe pensionara, ușor depresivă: „Inflația a ajuns la 14%, cum o să mai trăim din pensia noastră mizeră?”. „Ați prins și vremuri mai bune…”. „Păi, pe vremea lui Băsescu era lege: inflația nu putea depăși alcoolemia președintelui țării”.

Duminică

Proverbul spune că mama proștilor e mereu gravidă. Amanta dictatorului Putin, campioană olimpică la gimnastică, la fel.

Exit mobile version