Bihorel

Reparaţii Dorel SRL: Cum au „rezolvat” muncitorii de la Selina o lucrare făcută de mântuială (FOTO)

O reparaţie făcută de Primărie face cât trei avarii. Locuitorii străzii Căprioarei se plâng că din luna mai, de când le-a asfaltat firma Selina aleile pietonale din faţa caselor, au doar de suferit.

Turnat cu generozitate şi mai mult „ochiometric”, covorul asfaltic face ca apa să băltească pe trotuare sau să curgă în curţile oamenilor. Desigur, în ale celor care mai pot intra în bătătură!

Cum nivelul asfaltului depăşea pragul porţilor, unii orădeni s-au trezit cu ele blocate. Unul dintre locuitorii străzii a reclamat la Primărie calitatea lucrărilor, fapt pentru care pe 4 iulie o echipă de şantierişti au descins la faţa locului.

Înarmaţi cu târnăcoape, muncitorii au decopertat trotuarul de-a lungul intrării în curte cu un elan atât de puternic încât au spart şi betonul din stratul suport. Să fie siguri că poarta se poate deschide!

Când a terminat treaba, echipa şi-a strâns sculele şi a plecat lăsând în urmă trotuarul scobit şi plin cu denivelări.

Acum, proprietarul casei se şi teme să mai ceară Primăriei finalizarea lucrării. Nu de alta, dar dacă prima dată i-a blocat poarta iar a doua oară i-a săpat şanţ, la a treia încercare s-ar putea să nu mai poată deschide nici ferestrele. Numai aşa, să-i dispară cheful de petiţii…

Exit mobile version