Bihorel

Războiul studenţesc: Mai mulți studenți de la Teologie vor să-l scoată basma curată pe Sorin Curilă în scandalul referendumului

Scandalul privind declaraţiile pe care preşedintele Senatului Universităţii, Sorin Curilă, le-a făcut la debutul anului universitar, când i-a îndemnat pe boboci să meargă să voteze pentru familia tradiţională la referendum, ia amploare.

Joia trecută, un grup de studenţi de la Teologie Ortodoxă au decis să adune semnături prin care să arate că cele 13 asociaţii studenţeşti care l-au reclamat pe Curilă la Comisia de Etică n-ar reprezenta studenţimea orădeană şi că, de fapt, sesizarea ar fi fost trimisă fără consultarea membrilor asociaţiilor.

Asta după ce, aşa cum Bihorel a anunţat deja, sesizarea a şi fost respinsă de Comisie pentru că nu era asumată, nominal, de nişte persoane, ci doar de asociaţii. Baiul cel mare este că subiectul este un motiv de ceartă între studenţii ortodocşi şi ceilalţi, pe Facebook.

Bihorel nu poate să nu fie dezamăgit când vede că singurul subiect care i-a trezit din amorţeală pe studenţii orădeni a fost familia tradiţională şi vorbele profesorului Curilă. De-ar fi aşa vigilenţi şi când profii trag chiulul cu zilele…

 

Exit mobile version