Puiu Mondialu’: Memorandumul pentru Bihor s-a transformat într-un spectacol al Nuntașilor Bihorului

Preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor şi al Forumului Organizaţiilor Patronale Bihor, Ioan Lucian a reuşit s-o mai dea o dată în bară. Puiu, cum îi zic prietenii, a lansat în urmă cu un an un document numit pompos „Memorandumul pentru Bihor”, care trebuia să rezolve toate problemele judeţului, dar săptămâna trecută, la prima întâlnire de lucru, organizată în clubul Universităţii, treaba s-a dezumflat rapid.

Lucrările au fost deschise cu un recital de 45 de minute al ansamblului Nuntaşii Bihorului, până când asistenţa, oricum adusă cu anasâna, a început să se retragă.

Intuind goliciunea reuniunii, de altfel, şefii instituţiilor şi cultelor semnatare şi-au delegat subalteni: primarul Ilie Bolojan l-a trimis pe city-managerul Dacian Palladi, europarlamentarul László Tőkés pe administratorul Orban Mihaly, episcopii Bocskei Laszlo şi Virgil Bercea – nişte preoţi din subordine ş.a.m.d.

Explicaţia „manifestării” e, totuşi, simplă: Puiu Lucian visează pentru Oradea un festival mondial „al tradiţiei şi prieteniei”, care să depăşească în amploare Untold-ul clujean, precum şi un laborator de realitate augmentată, în care cursanţii să înveţe meserii de mecanic auto, montator sau electrician, fără manuale, în realitatea virtuală.

Propunerile au fost primite de asistenţă fără comentarii sau aplauze. Nu cumva să-l trezească din visare şi să cadă…


*
*