Bihorel

Primarul şi trotuarul: La Cefa, trotuarele făcute înainte de alegeri au cedat după doar trei luni

Ce nu fac edilii noştri în preajma alegerilor, chiar şi prezidenţiale, ca să adune voturi pentru candidaţii propriilor partide?

La Cefa, de pildă, pe prim-gospodarul Dumitru Bărnău l-a apucat hărnicia de a amenaja trotuare dalate taman în preajma scrutinului de astă-toamnă, aşa că lucrarea s-a făcut cu zel extrem, pe repede înainte.

Calitatea rezultată se vede, însă, la nici trei luni după finalizare, când trotuarele, neavând la bază paturi din beton şi din nisip făcute temeinic, s-au lăsat pur şi simplu, luând forma gropilor şi denivelărilor apărute după ploi.

Iată-le cum respectă geografia mioritică a patriei: vale-deal, vale-deal…

Exit mobile version