Primarul poliţist: Bolojan a vrut să ridice o maşină parcată aiurea… cu mâna! (FOTO)

Super-Bolo se dezminte. După ce nu demult a „amendat” un şofer de BMW care îşi lăsase maşina pe linia de tramvai, joia trecută primarul a vrut să ridice o alta, parcată la fel de neglijent, cu… mâna.

Enervat când a văzut că cinci tramvaie erau ţinute în loc, tot pe strada Primăriei, din cauza unui Renault lăsat prea aproape de linia de rulare, Bolojan, care trecea prin zonă, s-a oprit să sune la Poliţia Locală.

Cum echipajul cu platformă a întârziat să apară, edilul a adunat câţiva călători şi chiar şi un poliţist, rugându-i să pună mâna împreună cu el ca să mute maşina din drumul tramvaiului. „Haideţi s-o ridicăm, nu ţinem aici traficul blocat“, a zis Bolojan blagoslovind.

Muşchii primarului n-au prea fost însă de folos: având frâna de mână trasă, maşina nu s-a clintit nici măcar un centimetru. Într-un final, cam după 25 de minute, a ajuns la faţa locului chiar directorul Poliţiei Locale, cu un echipaj, pregătit să o ridice pe platformă, şi taman atunci a venit şi stăpânul maşinii. De fapt, stăpâna.

Pe lângă înjurăturile primite de la călători, şoferiţa s-a ales şi cu o amendă de 300 lei pentru parcare neregulamentară. Dacă tot a avut nenorocul să dea Bolojan peste ea…

212

2 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de Adi Oradeanul | 16 aprilie 2013 00:55

    Propun o erata la „…iar cei de la Ridicari / Dorm cuminti prin Parcari!”. Dumnealor se invart prin cartiere vezi blocuri Iza, Spitalul Pelican, Iosia, doar, doar vor prinde pe vreunul care stationeaza 5 minute in apropierea multitudinilor de indicatoare X montate (si la 10 metri unul de altul)… ca sa-l „arda”. Din pacate dupa ora 16 cand ii soliciti la parcarile de domiciliu acesti RIDICATORI sunt OFF-DUTY. In centru unde ar fi nevoie de ei (vezi cazul de fata) pt. a nu bloca circulatia tramvaielor, masinilor, unde au de suferit zeci, sute, mii de oameni acolo acestia lipsesc „cu desavarsire…” Pentru ANALISTI SI ZIARISTI: Daca vreun oradean, mai simplu, lasa masina cu avariile pornite pe strada Primariei (a se vedea masina neagra care clipeste vesel pe linia de tramvai) chiar si pt. ai tine haina, telefonul, reportofonul d-lui Primar era AMENDABIL sau SCUZABIL ? A incalcat sau nu hotararea HCL? Nu vreau sa ii scuz, dar sunt oradeni ce isi lasa masinile pret de 1 minut langa o farmacie (vezi Elixir de pe str. Vladimirescu si altele), chiosc de ziare, schimb valutar (pe Dacia) si sunt arsi conform HCL! Dar daca opresc (necorespunzator -incalcand banda galbena) si coboara pentru a muta tramvaiul sau a vorbi la telefon incalca HCL?

  2. >> Postat de Carp III | 15 aprilie 2013 19:26

    Acum e momentul de a completa faimosul PUG al epocii Bolojan, cu intentia de a muta liniile de tramvai pe o parte si pe alta de langa cele doua trotuare, ca masinile sa circule pe o banda larga de pe mijlocul arterei, ferite de probleme, lucru pe care Filip nu l-a inteles la vremea respectiva, cu toate ca era o propunere logica si de bun simt. Poate Bolojan o sa fie mai receptiv, asa cum il stie toata lumea ca pleaca urechea la tot felul de lucruri care costa bani multi, dar care au in mijloc schepsisul cu parandarat.

Un Ping

  1. De către Spirit de turmă 2.0 | Blog de Trotinetă in 16 aprilie 2013 la 15:37

    […] Citeşte tot articolul cu primarul poliţist şi învaţă să nu dai like şi share ca boul flauşat doar că aşa scrie pă Facebook. […]