Joia trecută, comisia de evaluare a respins candidatura lui Sabău Popa, invocând, în mod corect, că acesta nu avea vechimea minimă necesară în domeniul economic, de 6 ani şi 6 luni, stabilită prin Ordinul 157/2019 al ministrului Sorina Pintea.
Bihorel a aflat că în aceeaşi seară, nevasta PSD-istului, Diana Sabău Popa, şi ea conectată de Partid la banii publici sub forma unor contracte cu Fundaţia Euroregiunea Bihor – Hajdu Bihar a Consiliului Judeţean şi cu Societatea Pază şi Protecţie Bihor, aparţinând tot CJ, l-a sunat pe managerul SAJ, dr. Liciniu Venter, să-l „săpunească” pentru că n-a presat comisia să accepte candidatura consortului.
Se pare că lobby-ul a fost de folos, căci a doua zi contestaţia făcută de Sabău Popa a fost admisă, iar dosarul de candidatură înregistrat, fără ca în coperţile lui să se fi modificat vreun act şi, mai ales, fără ca motivele să fie făcute publice. Semn că PSD-istul, aproape 100% cert, va şi câştiga concursul, fiindcă nu-i pentru cine se nimereşte, ci pentru cine se „pregăteşte”…