Bihorel

Parcare de BOV: În loc să-și aleagă un loc de parcare, a blocat o bandă de circulație

Mârlănia bate bunul-simţ şi în Oradea, uneori la scor. Deşi nu ratează nicio ocazie să se laude că ar fi mai civilizaţi decât „miticii” din sud sau conaţionalii din Moldova, şoferii orădeni dovedesc că în realitate nu-s cu nimic mai breji decât bădăranii din restul ţării.

O nouă probă s-a produs miercurea trecută, când proprietarul unei Skoda ajuns la Kaufland Ioşia a parcat nu pe unul din cele vreo 100 de locuri libere, nici pe oricare din cele 12 anume rezervate persoanelor cu handicap, ci a oprit pe una dintre cele două benzi de circulaţie, în dreptul intrării în magazin.

Cum pe parbriz avea un ecuson pentru persoane cu dizabilităţi, poate omul chiar are un bai, iar alţii i-au ocupat locul. Dar poate nu-l supără numai o problemă locomotorie, ci şi una de obraz…

Exit mobile version