Bihorel

Ouă pentru cel fără oaie

Dacă ne pricepem la ceva, la demonstrații mișto suntem experți. La noi se adună 300 de mii de oameni, cu pancarde haioase, cu muzici inspirate, cu jandarmi zâmbitori și, după câteva ore, toată lumea pleacă acasă cu sentimentul datoriei împlinite.

Iar dacă vine cineva cu o idee, la București sau Cluj, în câteva minute e preluată de toată țara. Nu cred că ideea de a le da ouă celor de la PSD a venit de la Oradea, dar sigur că s-a aplicat și aici. Mai mult ca sigur că reprezentanții locali ai social democrației au interpretat gestul prin aceea de a le crește fermitatea în încercarea de debarcare a lui Dragnea, dar pentru așa ceva ouăle nu sunt suficiente.

Hai să vedem ce cadouri ar mai merita politicienii noștri locali:

 

  1. Liberalii ar trebui să primească viagra, pentru că sunt tare blegi.
  2. UDMR-ul merită la ușa sediului, drept consolare, o ladă cu Pateu Ardealul.
  3. Ouăle PSD-ului ar trebui obligatoriu vopsite în roșu.
  4. USR-ul merită somnifere pentru a putea în continuare să viseze la o lume politică imaculată.
  5. Oamenii lui Tokes se vor trezi la sediul partidului cu un braț de steaguri, că acesta este ultimul hobby al fostului pastor, să arboreze drapele.
  6. La sediul ALDE se impune o trusă de tirbușoane, să vadă membrii partidului cum se răsucește Brătianu în mormânt, când vede ce face Tăriceanu.
Exit mobile version