Bihorel

Mişcarea Manelistă: Costeluş de la Oradea a compus imnul Mişcării Populare (VIDEO)

Mare promotoare de mari valori, noua formaţiune a preşedintelui Traian Băsescu şi-a mai câştigat un membru de înaltă clasă! Este vorba de manelistul orădean Costeluş Guiaş, recunoscut de fanii genului pentru videoclipurile unde apar mulţimi de piţipoance dansând lângă piscine.

Manelistul s-a înscris de vreo lună în Partidul Mişcarea Populară, filiala Bihor, unde s-a alăturat altor oameni de seamă precum Mircea Matei şi Daniel Meze.

Mai mult, Costeluş a şi compus un imn al formaţiunii. Difuzată pe Youtube cu titlul „Costeluş dedicat Mişcarea Populară”, maneaua îl critică pe Ponta, care „te arde cu pompa”, şi îi laudă, evident, pe preşedinte şi pe cele două Elene, Băsescu şi Udrea, cu refrenul „Eu nu mă plimb liberal / Nu pot să fiu social / Eu mă mişc doar popular, mă! / Ăsta-i PMP-ul, vere / Noi avem două Elene / Şi Băsescu-i la putere”.

De altfel, manelistul orădean a şi recunoscut pentru un tabloid că efectiv o „adoră” pe Elena Udrea, „cea mai sexy doamnă a României”, cu care şi-a făcut un „selfie” la un eveniment de partid organizat la Satu Mare.

Căci, atenţie, Costeluş visează ca într-o bună zi să ajungă la rându-i deputat, ceea ce – la câţi cocalari sunt în partide şi între alegători – nici n-ar fi exclus să se şi întâmple.

Bihorel crede că alde Costeluş ar tebui să mai lucreze puţin la refren, aşa că i-l serveşte pe gratis…

Ascultă aici imnul compus de Costeluş:

Exit mobile version