Bihorel

Merka, ca miticii: Deputatul Adrian Merka se preface că nu mai poate de grija drumurilor din Bihor

Deputatul bihorean Adrian Merka, reprezentantul Uniunii Democratice a Slovacilor din Cehia şi România, a reuşit să-şi atragă cârcotelile colegilor parlamentari din judeţ, care îl acuză de demagogie şi populism dâmboviţean.

Motivul? La o săptămână după ce s-a lăudat în presa de acasă că nu mai poate de grija drumurilor din Bihor, anunţând cu tam-tam că strânge semnături pe care să le prezinte în Parlament pentru a sprijini acordarea fondurilor necesare reabilitării şi modernizării şoselelor naţionale ce traversează judeţul şi construirii unor centuri ocolitoare, la dezbaterea proiectului Legii Bugetului pe 2016 reprezentantul slovacilor s-a dovedit mai român decât colegii majoritari. Şi nu în sens pozitiv.

Concret, deşi a formulat trei amendamente scrise, n-a mai stat în forul legislativ să le şi susţină, ci a plecat înainte ca ele să fie dezbătute. Aflat la al treilea mandat, alesul slovac face ca toţi politicienii mitici: declaraţii frumoase pentru „export” şi zero fapte la „consumul intern”. Aşa că ruşinică, dom’ deputat! Sau, dacă aşa înţelegeţi mai bine pe limba dvs, „hanba”!

Exit mobile version