Bihorel

Mang, vedeta de la țară: Liderul PSD Bihor a dat autografe pe mingi la inaugurarea unui teren de sport la Țețchea

Primăria Țețchea s-a bucurat că, datorită unor bani veniți de la Consiliul Județean și de la o firmă privată, a putut amenaja un teren de sport multifuncțional în satul Hotar.

Cum asemenea realizări la nivel județean sunt destul de rare, vicepreședintele CJ Ioan Mang nu a putut scăpa ocazia să apară și să se tragă în chip.

Cu adevărat surprinzător, însă, e faptul că șeful PSD Bihor și-a depus şi autograful pe o minge de fotbal, aidoma marilor vedete.

Bihorel bănuieşte că Mang se comportă așa pentru că a fost un jucător de mare valoare în lotul PSD: a activat ca extremă stângă, după care s-a retras pe post de lidero şi s-a remarcat îndeosebi prin marcajul corp la corp aplicat coechipierelor. Ba chiar a marcat numeroase goluri, în contul partidului, după cum l-a acuzat fostul trezorier…

Exit mobile version