Bihorel

La gioale online: Ziarele de campanie s-au mutat online şi au început să răspândească ştiri inventate

Vă mai amintiţi de aşa-zisele „ziare de campanie” puse în circulaţie în anii electorali precedenţi fără ca cineva să şi le asume, de parcă erau picate din cer? Ei, bine, pentru alegerile de anul acesta „ziarele de campanie” s-au mutat pe internet, unde răspândesc tot felul de ştiri, unele reale, altele inventate, fără nicio semnătură, astfel încât jurnaliştii adevăraţi se întreabă cine le „scrie” de vreme ce niciodată site-urile cu pricina nu au vreun angajat trimis „pe teren”.

Evident, scopul lor e să adune ceva cititori prin care apoi să sporească manipularea pe Facebook, după o reţetă deja clasică. Recent, un articol-şcoală din acest punct de vedere a fost publicat pe un asemenea site satelit al PSD, anunţând că „Actualul președinte al PNL Bihor și al CJ Bihor, Cornel  Popa, se pregătește să schimbe tabăra”, adică să plece în ALDE.

Anonimul care a scris „ştirea” nu-i plângea de milă lui Popa, că nu ăsta era şpilul, ci să-i „demaşte” pe primarul Ilie Bolojan şi pe viceprimarul Mircea Mălan ca lipsiţi de caracter pentru că şi-au „pensionat” cu forţa sexagenarul şef de partid. Bihorel vă lasă să descoperiţi singuri care e partea de adevăr şi care e minciuna din enunţul de mai sus.

Exit mobile version