Ei bine, acum a venit momentul unui destin luminos. Omul care i-a cărat geanta lui Kiss vreme de trei cincinale, domnul Szabo Odon, este adevăratul şef peste UDMR, iar acum practic a pus mâna pe putere.
Mândră ţară, meşter cârmaciul. Liberalii însă, molipsiţi de atitudinea pesediştilor de la referendum, au început munca cu o pauză, sperând ca ALDE Bodea sau Corcheş să defecteze. Mălan şi-a pus în cap să lupte până la unu, maximum două, ca după-masă să fie liber.
Indiferent, însă, dacă vor conduce liberalii sau troica, judeţul e ca blocat, aşa că e sigur că vom avea un judeţ cu vocaţie turistică. Şi un Consiliu Judeţean declarat oficial staţiune balneară.