Filip şi-a motivat votul în faţa presei prin faptul că vina pentru producerea accidentului revine celor care au decis traseul coloanei oficiale, neputând fi imputată pasagerului din maşină, chiar dacă DNA tocmai de asta îl acuză pe Oprea, că personal a decis traseul coloanei şi viteza de deplasare, mult peste cea legală.
Fostul primar convertit senator PSD consideră însă că Justiţia nu mai are de ce să-şi bată capul să-l judece pe generalul abuziv, considerând, la fel precum ceilalţi 72 de senatori din PSD, ALDE şi UDMR, că fostul şef al UNPR e nevinovat. Cel puțin asta este sentința domniei sale de inginer TCM-ist, care știe ce disconfort e să intri în vizorul DNA-ului.