Bihorel

În exclusivitate pentru Bihorel, doctorul Gălăţanu şi-a publicat jurnalul de pârnaie

În exclusivitate pentru Bihorel, doctorul Gălăţanu şi-a publicat jurnalul de pârnaie:

„M-au enervat la culme miliţienii, le-am rupt hârtiile şi le-am aruncat la gunoi. Să fie bucuroşi că eram constipat, că altfel mă şi ştergeam la cur cu documentele lor. Voi sta în celulă 24 de ore. Sper că de la atât nu se poate face celulită. În camera de patru paturi stăm lejer: 23 de ţigani şi eu. Abia acum îmi dau seama de ce ţiganii sun minoritari. Pentru că majoritatea e la puşcărie. Ni se aduce mâncarea. După miros credeam că e tineta unde ne facem nevoile. Nu ştiu ce păzeşte Asociaţia pentru Protecţia Animalelor. Cu ce drept sunt reţinuţi în celulă puhoi de şobolani, şoareci şi păduchi fără să fi avut nicio condamnare la activ? Bine că s-a interzis fumatul în celulă. Că după ce s-au descălţat cei patru colegi de pat ai mei, atmosfera era inflamabilă. Şeful de celulă mă roagă să-i lungesc degetele că pe când se liberează vrea să meargă în Marea Britanie la ciordit. Un poliţai, şef de palier se tot holbează la mine. Simte el că a explodat coeficientul de inteligenţă al instituţiei. Mi-au tras ei 24 de ore de vacanţă dar şi dacă ajung pe mâna mea…

Ei habar n-au că eu pot să-i nenorocesc fără să fiu tras la răspundere. A venit avocatul să mă scoată afară. M-am decis. Ca microchirurg am să mă ocup exclusiv de operaţii pe creier la poliţişti şi procurori. Totdeauna m-a tentat patologia neuronului singuratic”.

Exit mobile version