Bihorel

Hei, tramvai! Cum a vrut o orădeancă să se dea rănită după un incident în tramvai

Marţea trecută, o orădeancă în vârstă de 40 ani a căzut în tramvai după o frână bruscă a vatmanului care a evitat astfel un accident.

La început, doamna cu pricina n-a avut nicio problemă, dar apoi a apucat-o o durere de cap, motiv pentru care a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, pentru investigaţii.

După cum a aflat Bihorel, femeia era mai mult nervoasă decât bolnavă, fapt pentru care medicii au trimis-o acasă. Femeia s-a încăpăţânat totuşi să se întoarcă, şi nu o dată, ci de patru ori, inventând fel şi fel de baiuri, doar-doar o internează cineva.

„Voia să obţină ceva de la OTL. Numai că n-a primit”, i-a povestit lui Bihorel unul dintre medici, sugerând că respectiva ar fi vânat vreo despăgubire.

Ca să evite astfel de problemă, OTL-ul ar putea lega pasagerii de scaune cu centuri, ca în avioane, iar aceștia să aplaude de câte ori tramvaiul opreşte lin în staţii.

Exit mobile version