Bihorel

FC Bihor a reuşit să piardă doar cu 2-0 în faţa supervedetelor de la Oşorhei

Fotbalul e un fenomen social, altfel nu-mi explic cum poţi băga bani într-o echipă de trei lulele, trei surcele, în loc să-i foloseşti mai chibzuit, bunăoară să le dai foc.

Scufundată rău în mocirla ligii secunde, unde zace doar pentru că alte echipe au retrogradat pe motiv de lipsă de bani, fotbaliatorii de pe Peţa au fost zdrobiţi de mult mai puternica trupă din Oşorhei.

Adevărul e că acelaşi scor s-ar fi înregistrat şi dacă echipa din comuna suburbană ar fi introdus pe teren nevestele jucătorilor, dintre care vreo patru puteau fi şi gravide.

E clar că cei 12 spectatori, că asta e media pe meci la o partidă a lui FC Bihor, vor trebui să se ducă la ştrand să-şi vadă favoriţii. Că se poate juca la fel de prost pe gazon sau pe nisip la o poartă făcută din două lăzi de gunoi.

Cum am putea face ca echipa să meargă bine? Iată câteva soluţii.

1. Ca să meargă bine echipa, jucătorii ar trebui să circule cu taxiul.

2. Selecţia titularilor să se facă prin tragere la sorţi, pentru că unul e mai clei ca altul la acest sport.

3. Jucătorii să fie obligaţi să vină cu părinţii la meci, pentru triplarea numărului de spectatori.

4. Echipa să trăiască din biletele vândute.

5. Sponsorii să beneficieze de control psihiatric, pentru că trebuie să fii nebun să bagi banii în aşa ceva.

Exit mobile version