Bihorel

Echipei de baschet îi lipsesc un pivot, patru titulari, un antrenor și un manager

Așa cum anticipam, după ce s-a benchetuit pe banii sponsorilor, spre desfătarea șefilor și impresarilor, echipa de bascheți CSM Crinul Oradea dă semne de decădere.

Nici că se putea moment mai potrivit pentru a da cu stângul în dreptul, tocmai când a început construirea marii săli de sport. La felul în care scade nivelul de joc al echipei, cred că în curând chiar și sala de sport a școlii Oltea Doamna ar deveni prea mare pentru „leii roșii”.

Acum aflăm că echipa merge prost pentru că nu avem pivoți. Păi, să meargă binomul Sere – Achim la orice service auto să aducă câți pivoți vor mușchii lor. Evident, achiziția e musai să se facă prin același omniprezent impresar din Serbia.

Domnu’ Achim, cu trei pivoți, două bucșe și niște tacheți e aproape imposibil să nu luăm campionatul.

Exit mobile version