Bihorel

Dus cu placa: Bihorel l-a prins pe Mang cu minciuna!

Minciuna are picioare scurte! La nici două săptămâni după ce s-a lăudat în conferinţă de presă cu evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri, printre care montarea a 13 plăci comemorative în tot atâtea localităţi care au trimis delegaţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang, s-a dat singur de gol.

Pentru că numărul real era mult mai mic, Mang a umflat cifrele ca să dea bine în faţa publicului patriot şi să închidă gura opoziţiei liberale ce-l acuză de pactizare cu aliatul UDMR, care nu vede cu ochi buni sărbătorirea Unirii. Bihorel l-a surprins pe Mang joia trecută în timp ce inaugura o astfel de placă la Marghita în prezenţa deputaţilor Gheorghe Bogdan (PSD), Florica Cherecheş (PNL) şi a primarului localităţii Pocsaly Zoltan, ca şi cum nici n-ar şti că o raportase deja amplasată.

Tot joi au fost dezvelite la Tulca şi Sânnicolau Român, la foc automat, alte două plăci declarate ca fiind deja montate. Nu de alta, dar  Centenarul bate la uşă, iar în ritmul ăsta don’ vice are nevoie de încă 100 de ani…

Exit mobile version